Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, marți, că a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a 27 kilometri de drum pe teritoriul județului, dintr-un total de peste 56 de kilometri care traversează și județele Caraș-Severin și Hunedoara, traseul timișean urmând să fie un viitor Transluncani 2.
Principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean DJ 684 vizează accesibilizarea unor obiective turistice și apropierea de autostrada A1.
Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele montane spectaculoase din Munții Poiana Ruscă se vor deschide astfel spre investiții, turism și oportunități economice.
Investiția de 90 de milioane de euro, din Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest, va asigura o vizibilitate mai bună pentru obiectivele turistice din zona de est a județului și va permite, totodată, și dezvoltarea altor investiții de profil.
''Sunt 90 de milioane de euro pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului. Drumul Județean DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara și va deveni o adevărată atracție turistică datorită peisajelor. Putem vorbi de un drum asemănător Transluncaniului (un Transluncani 2 - n.r.). Proiectul este o premieră din mai multe puncte de vedere. Vorbim despre cea mai mare finanțare ADR pentru infrastructură rutieră pentru un număr record de kilometri modernizați. Totodată, este cel mai amplu parteneriat de până acum în regiunea de vest: trei consilii județene și patru primării'', arată Alfred Simonis, într-o informare de presă.
Drumul va avea două componente, respectiv una care conectează județele Timiș și Caraș-Severin pe traseul Coșava - Tomești - Luncanii de Jos - Rusca Montană - Voislova și celălalt va lega județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană - Lunca Cernii de Jos, unde va face conexiunea cu DJ 687D, care traversează alte zone turistice precum lacul Cinciș și duce spre municipiul Hunedoara.
''Principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684 vizează accesibilizarea unor obiective turistice și apropierea de autostrada A1. Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele montane spectaculoase din Munții Poiana Ruscă se vor deschide astfel spre investiții, turism și oportunități economice'', punctează Alfred Simonis.
Drumul Transluncani este săpat în munte și a fost inaugurat în urmă cu șase ani, străbate satul Luncanii de Jos și urcă până la o altitudine de peste 700 de metri, nu departe de vârful Padeș (1382 de metri), cel mai înalt din județul Timiș, spre locul numit ''La Oboare''.
Pentru frumusețea lui este supranumit ''Transalpina Banatului'' sau ''Transfăgărășanul bănățean''. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Timiș: CJ a semnat contractul pentru modernizarea DJ ''Transluncani 2''; investiția este de 90 de milioane de euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative









