Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, miercuri, că a semnat contractul pentru o investiție de peste 44 de milioane de euro în sistemul de termoficare din oraș, ceea ce va duce la facturi mai mici pentru clujeni.

'Investiții de peste 44 milioane euro în sistemul de termoficare. Facturi mai ieftine pentru clujeni. Primăria municipiului Cluj-Napoca a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de retehnologizare a procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca - un pas important pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră', se arată într-o postare pe rețelele de socializare a primarului Emil Boc.

Potrivit sursei citate, pe perioada lucrărilor vor fi realizate circuite provizorii, astfel încât furnizarea de apă caldă și căldură să nu fie afectată.

Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea a 15 puncte termice, modernizarea a 6,8 kilometri trasee rețele de transport și a 13,6 kilometri trasee rețele de distribuție, creșterea eficienței energetice a sistemului de încălzire, reducerea pierderilor din rețeaua de transport și distribuție, îmbunătățirea monitorizării consumului de energie termică prin contoare inteligente (380 la asociațiile de locatari).

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 220,9 milioane de lei, iar durata de proiectare și execuție este de 40 de luni.

'Un nou pas concret pentru un Cluj mai verde, mai eficient și mai prietenos cu mediul!', a mai menționat primarul Emil Boc în postarea sa. AGERPRES / (AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: Emil Boc / Facebook