Prefectura Harghita va întocmi o situație a școlilor din județ care au probleme de autorizare, atât sanitară, cât și în ceea ce privește securitatea la incendiu sau asigurarea pazei, și va solicita primăriilor un grafic de timp în care acestea să fie rezolvate.
Prefectul de Harghita, Petres Sándor, a declarat luni presei, la ședința Colegiului Prefectural, că se dorește realizarea acestei evaluări pe localități, pentru a avea o imagine asupra problemelor existente în fiecare unitate de învățământ.
'Aș vrea să avem o hotărâre de Colegiu (prefectural - n.r.) care să cuprindă, pe localități, toate situațiile de unități școlare cu probleme: autorizare sanitară, autorizare de securitate la incendiu, probleme legate de securitate din punct de vedere al Poliției, astfel încât să le putem oferi unităților administrativ-teritoriale o imagine completă despre probleme, fiecăreia dintre ele, și să le solicităm un grafic de timp realist, în care aceste probleme să fie rezolvate', a declarat Petres Sándor.
Prefectul a subliniat că, în acest an, demersurile pentru rezolvarea problemelor vor fi abordate integrat, după ce în anii anteriori accentul a fost pus în special pe autorizarea sanitară.
'Am tratat în mod separat și, poate, prioritare au fost eforturile privind autorizarea sanitară în anii trecuți, un pic mai puțin, deși colegii de la ISU și-au făcut treaba, dar nu ne-am implicat noi peste măsură în a cataliza evoluția lucrurilor din acest punct de vedere și cu atât mai puțin ne-am ocupat de problemele care sunt de competența Poliției. Am vrea acum să lucrăm integrat pentru a facilita rezolvarea acestor probleme. (...) Să știe fiecare consiliu local: aceasta este lista de probleme a școlilor din UAT-ul respectiv. Și să înceapă să se gândească la soluționarea acestora, astfel încât, într-un orizont de timp realist, acestea să poată să fie rezolvate', a mai arătat Petres Sándor.
În ceea ce privește controalele obișnuite efectuate înainte de începerea anului școlar, prefectul a precizat că ordinul pentru demararea acestora va fi emis luna viitoare, iar verificările vor fi programate, cel mai probabil, pentru începutul lunii septembrie. AGERPRES/(A - redactor: Gina Ștefan, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Anda Badea)
Harghita: Prefectura va inventaria școlile cu probleme de autorizare și va solicita primăriilor un grafic de rezolvare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire









