Activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile la depozitul din Leț va continua, deși stația de sortare a fost distrusă de un incendiu, iar cei aproximativ 40 de angajați care lucrau acolo își vor păstra locurile de muncă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Management al Deșeurilor (ADI SIMD) Covasna, Ambrus Jozsef.
Potrivit acestuia, autoritățile și operatorii de salubritate caută o soluție temporară care să permită depozitarea și sortarea deșeurilor până la reconstruirea stației. Una dintre variantele analizate este amenajarea unei stații de sortare provizorii.
'Ideea care se conturează este următoarea: nu întrerupem activitatea de colectare și transport, nu dăm afară oameni, pentru că e vorba de vreo 40 de oameni care au lucrat la stația de sortare. Am discutat cu salubriștii, găsim o modalitate ca să putem stoca și să continuăm activitatea. Probabil se conturează o stație de sortare provizorie, iar, după ce se vor încheia toate procedurile (...), vom lua o decizie și se va construi o hală nouă, cu toate mijloacele necesare. Dar, important este să nu întrerupem activitatea, să nu dăm afară oameni și să respectăm și legea', precizat Ambrus Jozsef.
Incendiul a izbucnit duminică după-amiază și a distrus hala de sortare, utilajele și echipamentele, iar pagubele sunt estimate la aproximativ un milion de euro. Cauza incendiului nu a fost stabilită oficial, dar directorul ADI SIMD Covasna nu exclude posibilitatea să fi fost vorba despre autoaprinderea deșeurilor reciclabile.
Acesta a mai spus că reprezentanții companiei de asigurări au început evaluarea pagubelor.
'Evident că există asigurare în favoarea Consiliului Județean, fiind proprietarul infrastructurii. Chiar acum se duc cei de la asigurări la fața locului. Deocamdată, este prea devreme să vorbim, neavând acel referat de la ISU', a mai spus Ambrus Jozsef.
El a adăugat că, în urma incendiului, autoritățile de mediu au făcut măsurători cu ajutorul unui laborator mobil, iar rezultatele nu indică probleme care să afecteze sănătatea populației. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Covasna: Colectarea deșeurilor reciclabile nu va fi oprită după incendiul de la stația de sortare din Leț

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire









