Consilierii generali ai Capitalei au actualizat, joi, procedurile pentru selectarea membrilor Consiliilor de administrație din opt companii municipale.
Este vorba despre Compania Municipală Energetica Servicii, Compania Municipală Parking, Trustul de Clădiri Metropolitane, Compania Municipală Eco Igienizare, Compania Municipală Managementul Traficului, societatea Centru de Sănătate STB, societatea Service Ciclop, Compania Municipală Iluminat Public.
Proiectele prevăd actualizarea planurilor de selecție, aprobarea comisiilor care vor selecta candidații și a regulamentului după care vor funcționa acestea.
La ședința CGMB a luat parte și președinta Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Anișoara Ulcelușe, care a atras atenția că în cazul celor opt companii municipale este vorba despre 50 de locuri definitive în Consiliile de administrație.
''Aceste selecții au presupus până acum luni întregi de muncă, în primul rând din partea Direcției de guvernanță corporativă, care a lucrat în partea documentară și administrativă atât cu companiile municipale, cât și cu AMEPIP pentru a definitiva documentele pregătite pentru a începe selecția'', a precizat ea.
Potrivit primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, companiile municipale au nevoie de Consilii de administrație selectate conform OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. El a adăugat că procesul a început în urmă cu aproximativ trei ani și și-a exprimat speranța ca procedura de selecție să fie finalizată în următoarele trei luni.
Ciucu a subliniat necesitatea unor profesioniști în conducerea companiilor municipale, selectați în mod transparent.
''Acest proces, la care Direcția de Guvernanță Corporativă, pe care vreau să o felicit, a muncit foarte mult în ultimele trei luni, este un proces cât se poate de transparent, cât se poate de clar organizat. L-am făcut permanent sub coordonarea și în bună colaborare cu AMEPIP'', a spus el.
Primarul general a remarcat că o mare parte dintre companiile municipale se află deja în lichidare, dar a subliniat faptul că nu pot fi închise brusc societățile care furnizează servicii de utilitate publică. Astfel de hotărâri pot fi luate doar în urma unor studii de oportunitate, a evidențiat el.
''Cele mai multe dintre ele au fost deja sau sunt în lichidare. Durează foarte, foarte mult acest proces și nu îmi explic de ce. Dar așa este în România. Sunt decizii care nu țin de noi, țin de justiție. Durează la nesfârșit, se pare. Asta este viața. Cele care sunt de utilități publice nu le putem închide. Nu putem închide mâine Compania de Iluminat. E nevoie de un studiu de oportunitate care să fie temeinic făcut și care să arate că e mai bine pentru oraș, mai eficient economic să îl atribui unei companii de pe piață'', a transmis Ciprian Ciucu.
Conform referatului de aprobare, a avut deja loc procedura de achiziție publică a serviciilor unui expert independent, care participă la selecția membrilor Consiliilor de administrație. Procedura a fost finalizată la data de 15 iulie, prin desemnarea societății ARC CONSULTING SRL.
Prin dispoziții ale primarului general din data 31 iulie s-au constituit comisiile de selecție și nominalizare a membrilor CA.
Totodată, au fost actualizate scrisorile de așteptări care stabilesc obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească organele de administrare și conducere ale societăților.
Conform regulamentului întocmit de Direcția Guvernanță Corporativă, în temeiul articolului 29 din OUG 109/2011: membrii CA sunt desemnați de Adunarea generală a acționarilor, la propunerea comisiei de selecție și nominalizare (...) care înaintează autorității publice tutelare (...) o listă scurtă pentru fiecare post de administrator al întreprinderii publice, pe baza criteriilor de selecție comunicate public, prin anunț, în ordinea clasamentului candidaților pentru postul respectiv.
Orice candidat nemulțumit de rezultatul procedurii de selecție poate contesta în termen de două zile lucrătoare rezultatul, iar autoritatea publică tutelară este obligată să soluționeze contestația în termen de două zile. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Consiliul General a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-o investiție de circa 1 milion de euro
Descoperă lumea prin imagini de impact
VIDEO Maramureș: Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, deschis traficului rutier dintre cele două state
Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, a fost deschis traficului rutier, joi, în urma unei ceremonii la care au participat oficialii din județul Maramureș și Ucraina.
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate









