ARESTARE PREVENTIVÃ - VIOLENȚÃ DOMESTICÃ
La data de 05.10.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a
solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București
luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat, pe o durată de 30 de zile, de la data de
05.10.2026 și până la data de 03.11.2026 inclusiv, propunere ce a fost admisă.
În cursul aceleiași zile s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În urma coroborării mijloacelor de probă administrate a fost reținută următoarea situație
de fapt:
La data de 04.10.2026 și în timp ce se aflau la locuința comună, situată în municipiul București, sec. 5, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate, concubina sa, anumite sume de bani pentru a-și procura băuturi alcoolice și a-și susține astfel dependența, iar când a fost refuzat, a agresat-o fizic pe aceasta, respectiv a lovit-o, de mai multe ori, cu picioarele, cu pumnii și cu palmele la nivelul corpului, aceasta căzând la pământ, și astfel i-a cauzat leziuni pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost în trecut condamnat definitiv la pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru comiterea unui omor deosebit de grav, prin cruzimi, iar în urmă cu mai puțin de 6 luni a fost liberat la termen după ce a executat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea unei fapte deopotrivă din sfera violenței domestice, respectiv de încălcare a ordinului de protecție.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către Secția 19 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Precizăm că aceste activități corespund obiectivelor asumate de Ministrul Public și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
