Aleksandar Vucic, care a demisionat recent din funcția de președinte al Serbiei pentru a candida la postul de prim-ministru, a publicat un videoclip în care poartă o 'dezbatere' cu o piatră pentru a critica faptul că opoziția a refuzat o dezbatere electorală, relatează joi EFE, care observă că fostul șef al statului sârb a uitat să menționeze că el însuși a refuzat astfel de discuții în cei 14 ani cât s-a aflat la putere.
În videoclip, Vucic apare într-o grădină, așezat în fața unui scaun pe care se află o piatră și o fotografie cu Ilija Srdanovic, liderul Listei Studenților, partidul de opoziție care este principalul său rival la alegerile anticipate din 25 octombrie.
Piatra se dorește a fi o batjocură la adresa rivalilor săi, care au susținut că până și o piatră l-ar putea învinge pe Vucic la urne.
'Și oricât i-am invitat, răspunsul a fost: 'Vucic, te ignorăm'. De aceea am pregătit o scenă specială aici, în grădina tatălui meu din Jajinci', ironizează politicianul populist și naționalist.
Refuzul opoziției
Srdanovic, medic și profesor de medicină la Universitatea din Novi Sad, i-a dat lui Vucic o replică ironică pe contul său de Instagram, spunând că, deși piatra filosofală a fost descoperită, încă se caută cineva care știe și cum să o folosească.
Srdanovic a susținut că refuzul său de a dezbate are legătură cu faptul că oferta lui Vicic nu este sinceră și că în realitate intenția fostului președinte este să reducă mișcarea de opoziție la o singură persoană pe care să o poată ataca.
'Nu este deloc interesat de o conversație cu mine', a spus Srdanovic pentru a-și justifica refuzul.
Vucic a fost prim-ministru între 2014 și 2017, an în care a fost ales președinte, iar în 2022 a fost reales pentru un al doilea și ultim mandat din cauza limitărilor constituționale. Cel de-al doilea mandat al său urma să se încheie în aprilie anul viitor.
Partidul său, SNS, a câștigat cu majoritate absolută alegerile legislative anticipate din decembrie 2023.
Anterior, Vucic a fost ministru al informațiilor (1998-2000) în timpul regimului autoritar al lui Slobodan Milosevic, care a murit la Haga, unde era judecat pentru crime de război.
Fără dezbateri din 2012
În criticile sale la adresa studenților, vectorii unui val masiv de proteste cetățenești împotriva lui Vucic în ultimii doi ani, fostul președinte a omis să menționeze că el însuși nu a mai participat la o dezbatere televizată din 2012, când era viceprim-ministru, după cum a confirmat Asociația Jurnaliștilor Independenți din Serbia.
'Aleksandar Vucic le-a oferit studenților o dezbatere televizată, dar toate aceste oferte au venit prea târziu. Timp de un deceniu și jumătate, Serbia a așteptat ca Vucic să fie de acord să stea de vorbă într-un platou (de televiziune - n.r.) cu cineva care gândește diferit', a scris săptămânalul belgrădean Vreme.
'Vucic a ales, pentru că avea acest drept, să nu participe la dezbaterile televizate dintre candidați', a remarcat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în raportul său privind alegerile prezidențiale din 2017.
În raportul respectiv, OSCE a criticat faptul că 'acest lucru i-a lăsat pe contracandidații săi fără posibilitatea de a-l confrunta direct, în condiții de egalitate'.
Proteste cetățenești
Vucic a convocat alegeri anticipate, așa cum a procedat și în cazul celor anterioare, astfel încât acestea să aibă loc cu un an mai devreme decât era programat.
Liderul naționalist s-a confruntat cu mai multe valuri de proteste cetățenești de la venirea sa la putere.
Cele mai mari și mai numeroase dintre acestea, conduse de studenți, au început după moartea a 16 oameni, când o copertină s-a prăbușit în noiembrie 2024 la o gară din Novi Sad care tocmai fusese renovată de companii chineze.
Ceea ce a început ca un protest prin care se cerea să se stabilească responsabilitățile s-a transformat într-o denunțare a ceea ce unii sârbi consideră a fi autoritarismul și corupția în creștere ale guvernului lui Vucic.
Un sondaj de la sfârșitul lunii septembrie acorda partidului SNS al lui Vucic 41,7% din intențiile de vot, față de 44,5% pentru partidul de opoziție Lista Studenților. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)


