Venind după o pauză competițională internațională neobișnuit de lungă, meciul cu Le Mans are toate ingredientele unei 'capcane' pe care PSG trebuie să o depășească, în etapa a 6-a a campionatului de fotbal al Franței, înaintea unei serii de partide împotriva unor adversari de top, atât pe plan intern, cât și european, scrie AFP.
La revenirea după pauza rezervată meciurilor echipelor naționale, antrenorii formațiilor de club se trezesc de obicei evaluând mai întâi daunele, însă de data aceasta, în ciuda faptului că unii jucători convocați la echipele reprezentative au disputat câte patru meciuri, niciun fotbalist al echipei din Paris nu a suferit vreo accidentare.
Acest lucru nu o împiedică pe câștigătoarea ultimelor două ediții ale Ligii Campionilor să le ofere o perioadă de odihnă lui Ousmane Dembele și lui Nuno Mendes, jucători foarte solicitați la echipele naționale ale Franței, respectiv Portugaliei.
Antrenorul Luis Enrique a avertizat, într-o conferință de presă, că un astfel de management individualizat este de așteptat pe parcursul întregului sezon.
Absența a doi titulari obișnuiți, probabila oboseală a restului lotului și faptul că acest meci are loc înaintea deplasării la Manchester City, urmată de partide pe teren propriu cu FC Barcelona și Lyon, transformă această confruntare într-un 'meci-capcană', a afirmat Luis Enrique.
'Va fi un meci în care va trebui să fim mai atenți decât de obicei. Nu există meciuri ușoare, mai ales după o pauză pentru meciurile echipelor naționale', a spus el.
După ce a obținut primele două victorii în campionat din acest sezon, clubul din capitală (locul 6, cu 8 puncte) își propune să-și mențină avântul înaintea primelor sale dueluri europene contra unor formații de top.
Evoluțiile împotriva lui City și FC Barcelona ar trebui să dea tonul în cursa lui PSG pentru o triplă europeană, chiar dacă aceasta abia a început.
În absența a doi titulari, acest meci le-ar putea oferi ocazia de a străluci pe Parc des Princes unor jucători ca Mika Godts sau Maghnes Akliouche.
'Ca antrenor, vrei mereu să arăți că ești o echipă, formată din mai mult decât unsprezece jucători. Le Mans și-a demonstrat valoarea încă de la începutul competiției, sunt curajoși și știu să joace', a spus Luis Enrique.
Mika Godts a jucat bine pentru naționala Belgiei și poate profita de această dinamică pentru a-și asigura un loc în atacul parizienilor, după un început fără relief de la sosirea sa în vară.
'Nu a mers la Cupa Mondială, dar a arătat de ce este capabil (în ultimele meciuri ale Belgiei - n. r.). Credem că este important să aibă parte de liniște pentru a se acomoda cu noua sa viață. Îmi place felul în care a jucat în meciurile pentru naționala Belgiei', a subliniat Luis Enrique.
De cealaltă parte, Le Mans (locul 9, cu 6 puncte) a demonstrat de la începutul sezonului că se ridică la nivelul Ligue 1 și va evolua cu ambiția specifică oricărei echipe de acest calibru care înfruntă clubul parizian, fiind dornică să reușească o surpriză de proporții. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Meciul cu Le Mans poate fi o 'capcană' pentru PSG, a spus Luis Enrique

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

