Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu și ING Bank România anunță lansarea unei noi ediții a Caravanei de Educație Financiară, care va ajunge, până la mijlocul lunii noiembrie, la elevi din 80 de licee din București și alte 27 de orașe.
Potrivit unui comunicat, programul se adresează elevilor din clasele a IX-a și a X-a și urmărește dezvoltarea unor competențe financiare practice, care să îi ajute să ia decizii mai bine informate. Caravana include o oră de curs susținută de voluntari ING Bank România, cu experiență și pregătire de formator, alături de voluntari ai FNaP ProEdu, precum și un concurs de idei de afaceri cu un fond total de premiere de 17.500 de euro net.
Concursul din cadrul programului Caravana de Educație Financiară reprezintă un test al cunoștințelor financiare ale elevilor de clasa a noua și a zecea, pe de o parte, iar pe de altă parte, o explorare a imaginației și capacității de organizare și lucru în echipă a adolescenților, în crearea unui proiect de business.
Până în prezent, în primele patru ediții, 65 de elevi din licee din toată țara și București au primit, la concursul din cadrul proiectului susținut de ING Bank România, premii în valoare cumulată de aproape 50.000 de euro net.
ING Bank România, parte a ING Group, instituție financiară internațională, are peste două milioane de clienți în trei segmente de business: persoane fizice, IMM-uri și Mid-Corporate și Wholesale Banking. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
O nouă ediție a Caravanei de Educație Financiară, în 27 de orașe și în București

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BCR a acordat finanțări de 535 milioane de euro pentru energie în primele opt luni din 2026
BCR a acordat finanțări de 535 milioane de euro pentru energie în primele opt luni din 2026
Salt Business lansează noi funcționalități pentru antreprenori: dobândă de până la 4% pentru economii și POS direct pe telefon
Salt Business lansează noi funcționalități pentru antreprenori: dobândă de până la 4% pentru economii și POS direct pe telefon
CITR: 12,77 milioane de euro rămân în patrimoniul Euroins
CITR: 12,77 milioane de euro rămân în patrimoniul Euroins
Avrămescu (ASF): Indicele BET a crescut, într-un an, cu peste 80%, iar capitalizarea bursieră cu 68%
Avrămescu (ASF): Indicele BET a crescut, într-un an, cu peste 80%, iar capitalizarea bursieră cu 68%





