Creșă nouă, construită prin programul 'Sfânta Ana', inaugurată la Praid

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat, astăzi, la Praid, cea de-a cincea creșă din județul Harghita, realizată prin Programul guvernamental de construire de creșe 'Sfânta Ana', după cele din Lupeni, Corund, Șimonești și Ciucsângeorgiu.

'Este cea de-a 93-a creșă modernă și prietenoasă cu mediul, pe care o finanțează Ministerul Dezvoltării prin Programul Sfânta Ana, cu un consum energetic eficient, care provine din surse regenerabile', a subliniat ministrul dezvoltării.

Creșa are o capacitate de 4 grupe (pentru 40 de copii) și include o zonă administrativă, una destinată copiilor și o zonă dedicată spațiilor tehnico-gospodărești. Are, de asemenea, 4 dormitoare, 2 camere de joacă, prevăzute cu vestiare și grupuri sanitare pentru copii, bucătărie, spălătorie, spații pentru luat masa și cabinet medical.