Ionelia Priescu (deputat AUR): 'Au închis minele și termocentralele, au pierdut specialiștii, iar acum cheamă pensionarii de acasă să salveze sistemul energetic'
Oprirea celor două reactoare de la Cernavodă și decizia Ministerului Energiei de a reactiva grupul energetic Rovinari 4 scot din nou la iveală consecințele politicilor energetice eșuate din ultimii ani. După închiderea unor capacități de producție și pierderea personalului specializat, România ajunge în situația de a apela la pensionari pentru a reporni grupurile pe cărbune de care sistemul energetic are acum nevoie.
'Situația de la Termocentrala Rovinari este imaginea perfectă a dezastrului produs de politica energetică din ultimii ani. Au închis minele și termocentralele, au pierdut specialiștii, iar acum cheamă pensionarii de acasă să salveze sistemul energetic.
După ani în care PSD, PNL și USR au închis mine, au retras grupuri energetice și au tratat termocentralele pe cărbune ca pe niște instalații de care România trebuie să scape cât mai repede, astăzi, în mijlocul crizei energetice, descoperă că avem din nou nevoie de ele. Numai că între timp au pierdut și oamenii care știau să le opereze.
Specialiștii nu se formează peste noapte. Un tablotar capabil să opereze în siguranță un grup energetic nu poate fi pregătit printr-un curs de câteva săptămâni.
Mai grav este că problema era cunoscută. Încă din 2025 existau avertismente publice privind deficitul real de personal din zona energetică a termocentralelor și faptul că sute de pensionari continuau să lucreze pe contracte determinate, fără ca în paralel să fie pregătită suficient o nouă generație de specialiști.
Aceasta este consecința unei politici energetice făcute fără viziune: au închis capacități înainte să construiască altele, au renunțat la oameni înainte să pregătească înlocuitori, iar acum, când România are nevoie disperată de energie, îi sună pe pensionari să vină de acasă și să repornească grupurile pe care tot ei voiau să le închidă.
În actuala criză, Ministerul Energiei a decis tocmai reactivarea unei capacități de la Rovinari pentru a compensa deficitul de producție provocat de închiderea reactoarelor de la Cernavodă. Asta ar trebui să fie o lecție pentru orice viitoare politică energetică.
AUR spune de ani de zile un lucru elementar: întâi construiești, apoi închizi.
România nu poate avea securitate energetică dacă își distruge simultan capacitățile de producție și resursa umană care știe să le opereze.
Faptul că astăzi pensionarii sunt chemați să salveze situația nu este vina lor.
Este certificatul de incompetență al celor care au condus politica energetică a României în ultimii ani!', a declarat Ionelia Priescu, deputat AUR.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii
Comunicat de presă - Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii
Comunicat de presă - IGPR
4 PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală,
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Iancu de Hunedoara' al județului Hunedoara
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Iancu de Hunedoara' al județului Hunedoara
Comunicat de presă - IGPR
PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICE Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul a două săptămâni, 17 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numel
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicat de presă - europarlamentar Maria Grapini
Comunicat de presă - europarlamentar Maria Grapini
