Trimiterea în judecată a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, aduce la cunoștință opiniei publice următoarele:
La data de 20.08.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.L.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, format din 3 acte materiale, prev. de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.p.
În esență, în sarcina inculpatului B.L.M.C. s-a reținut că în perioada 30 iulie- 01 august 2026, prin efractie, respectiv forțând ușile vitrinelor și distrugând încuietorile acestora, a sustras
mai multe bijuterii din vitrinele amplasate pe culoarul Complexului Comercial Grand Arena din Mun. Bucuresti, sector 4, în valoare totală de 53.700 lei, prejudiciul fiind recuperat partial.
Precizăm că activitățile procedurale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup S.O.S. România)
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup S.O.S. România)
Comunicat de presă - Direcția Generală de Jandarmi 'General de divizie Constantin Anton' a Municipiului București
Comunicat de presă - Direcția Generală de Jandarmi 'General de divizie Constantin Anton' a Municipiului București
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Comunicat de presă - Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
