Teatrul de Comedie anunță deschiderea stagiunii 2026/2027, cu premiera spectacolui 'Avarul', o adaptare liberă după Moliere, cu un text semnat de Sebastian Filcea și regizat de Mihai Bendeac.
Primele reprezentații vor avea loc în datele de 23 și 24 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Radu Beligan.
Una dintre cele mai cunoscute și apreciate comedii a lui Moliere, scrisă în anul 1668, 'Avarul' continuă să surprindă și astăzi prin actualitatea temelor sale.
'Nu vreau să subliniez singurătatea ontologică a avarului, ci să devoalez cât de ridicol și de zgomotos este un om care își iubește cutia cu bani mai mult decât propria familie sau decât viața însăși' spune regizorul Mihai Bendeac despre personajul central al spectacolului, micul burghez Harpagon.
Spectacolul îi va avea în distribuție pe George Ivașcu, Matei Arvunescu, Lucian Ionescu, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Liviu Pintileasa, Mihai Bendeac, Vlad Drăgulin, Andreea Alexandrescu, Delia Nartea, Mihaela Teleoacă, Marius Drogeanu, Gloria Găitan, Ștefan Voicu, Șerban Georgevici și Theodora Stanciu.
Muzica spectacolului este compusă de Mihnea Irimia, costumele sunt realizate de Hilke Muslim, iar decorul de către Iuliana Vîlsan.
Printre cele cinci premiere ale acestui nou sezon teatral se numără și textele care au marcat repertoriul Teatrului de Comedie: 'Soldatul Å vejk' de Jaroslav HaÅ¡ek, în regia Adei Milea și 'Colivia cu nebune' de Jean Poiret, spectacol regizat de Răzvan Mazilu.
Acestora li se vor adăuga alte două spectacole: 'Regnuri', scris de Alex Gorghe și regizat de Alex Ianăși, spectacol de disertație, produs de UNATC și inclus din această toamnă în repertoriul teatrului; și 'Nuntă în Oaș' de Anca Munteanu, în regia Luizei Dabija, proiect câștigător al concursului Comedia ține la TINEri, ediția 2024.
Programul complet al spectacolelor lunii septembrie va fi disponibil pe site începând cu 29 august, ora 12:00, și va include titlurile noi din repertoriu, dar și spectacolele consacrate, printre care: Lirda, text și regie Leta Popescu, Trei surori, în regia lui Dragoș Huluba, Bani din cer, de Ray Cooney, în regia lui Horațiu Mălăele și Hello, Ceaușescu!, regizat de Matei Lucaci-Grunberg.
Biletele vor fi puse în vânzare tot pe 29 august, pe site-ul Teatrului de Comedie: www.comedie.ro
Comunicat de presă - Teatrul de Comedie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup S.O.S. România)
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup S.O.S. România)
Comunicat de presă - Direcția Generală de Jandarmi 'General de divizie Constantin Anton' a Municipiului București
Comunicat de presă - Direcția Generală de Jandarmi 'General de divizie Constantin Anton' a Municipiului București
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Comunicat de presă - Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni
