Record la Noaptea Muzeelor la Sate: peste 180 de muzee din România și Republica Moldova își deschid porțile pe 29 august
Noaptea Muzeelor la Sate anunță o participare record pentru ediția cu numărul patru: peste 180 de muzee și colecții de patrimoniu rural din România și Republica Moldova. Obiectivele vor fi deschise publicului cu acces gratuit sâmbătă, 29 august 2026. Harta evenimentului propune una dintre cele mai diverse selecții de patrimoniu rural care pot fi explorate pe noapteamuzeelor-la-sate.ro.
Ediția din acest an aduce și o premieră: 14 obiective din Republica Moldova participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor la Sate, alăturându-se unei rețele care, în România, a crescut de la an la an și a ajuns să cuprindă aproape toate regiunile țării.
Pe harta evenimentului nu se află doar muzee în sensul clasic al cuvântului. Publicul poate vizita biserici de lemn și biserici fortificate, cule și conace, case tradiționale și gospodării țărănești, mori și cuptoare, ateliere și colecții de obiecte vechi, situri arheologice, case memoriale, gospodării tradiționale, centre culturale, școli sătești, hanuri, parcuri, șure creative, mocănițe, colecții de artă contemporană, livezi cu sculpturi, castele și palate, puncte gastronomice, mausolee, parcuri dendrologice și sate pescărești, care păstrează povești locale, ce nu pot fi întâlnite într-un muzeu convențional.
De partea cealaltă a Prutului, cele 14 obiective din Republica Moldova aduc în premieră în cadrul Nopții Muzeelor la Sate: case tradiționale, muzee sătești, colecții etnografice, șezători și cercuri de lucru manual. Este o ocazie de a descoperi forme de patrimoniu comune celor două maluri ale Prutului, dar și particularitățile fiecărei comunități.
'180 de participanți înseamnă 180 de motive să pleci la drum pe 29 august. Faptul că am ajuns la un număr de atât de mare de participanți și că, pentru prima dată, avem o prezență atât de puternică din Republica Moldova, ne arată că Noaptea Muzeelor la Sate a devenit mai mult decât un eveniment. Este o rețea care crește de la an la an și care pune în legătură oameni, comunități și locuri care au nevoie să fie văzute.' - Dragoș Neamu, inițiatorul Nopții Muzeelor la Sate și managerul proiectului.
Harta completă a celor 180 de participanți și programul fiecărui obiectiv sunt disponibile pe noapteamuzeelor-la-sate.ro.
Eveniment organizat de Asociația Da'DeCe, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa din Sibiu.
Partener: Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Regional, Antena Satelor, Radio România Cultural, Agerpres, Agenția de Carte, Bookhub, Botoșani News, Cluj.com, Graiul Maramureșului, Informația Zilei, Jurnal de Craiova, Jurnal MM, La pas prin Brașov, Locals.md, Monitorul Expres, Moldova.org, Muzee de la Sat, Răsunetul, Satmăreanul, Viața Liberă, Ziarul de Roman.
Comunicat de presă - Noaptea Muzeelor la Sate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup S.O.S. România)
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup S.O.S. România)
Comunicat de presă - Direcția Generală de Jandarmi 'General de divizie Constantin Anton' a Municipiului București
Comunicat de presă - Direcția Generală de Jandarmi 'General de divizie Constantin Anton' a Municipiului București
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Comunicat de presă - Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița
