Camera Deputaților este convocată marți, 1 septembrie, ora 16.00, în a doua sesiune ordinară a anului 2026, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, și ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare.

În aceeași zi, în ședința de plen, vor fi aleși membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreședinții, secretarii și chestorii acestui for. Reamintim că, potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaților, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configurației politice a Camerei Deputaților și negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

Conform aceluiași Regulament, lista candidaților propuși pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaților și se aprobă cu votul deschis al majorității deputaților prezenți.

31 august 2026