PRECIZARE
La data de 11 septembrie 2026, ca urmare a eliberării dintr-o unitate penitenciară a unui cetățean străin care nu deține cetățenia română și nu are reglementat un drept de ședere pe teritoriul României, acesta va fi preluat de polițiștii de imigrări.
În exercitarea competențelor legale, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări vor efectua verificările necesare pentru stabilirea situației juridice a persoanei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În funcție de situația juridică constatată și de condițiile prevăzute de lege, vor fi dispuse și puse în aplicare măsurile legale corespunzătoare.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Confederația Patronală Concordia
Comunicat de presă - Confederația Patronală Concordia
Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
RECTIFICARE Comunicat de presă - Teatrul Nottara
RECTIFICARE Comunicat de presă - Teatrul Nottara
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București
Comunicat de presă - ARCUB
Moda, memoria și identitatea Bucureștiului, într-o expoziție cu aproape 1.000 de piese de epocă, la ARCUB Expoziția 'Îmbrăcând Timpul. București - modă, memorie, identitate', curatoriată de Iulia Gorneanu, se deschide joi, 8 octombrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni și poate fi vizit
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș
