BULETIN INFORMATIV
Incendiu la clădirea Bazei Sportive din Beiuș
În noaptea de luni spre marți, 06 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la clădirea Bazei Sportive din Beiuș, situată pe strada Vasile Lucaciu, reușind să împiedice propagarea acestuia și să salveze bunuri de o valoare considerabilă.
Evenimentul a fost sesizat în jurul orei 23.50, iar la sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau violent la nivelul acoperișului și într-una dintre încăperile clădirii, existând riscul extinderii acestora la imobilul situat la aproximativ 50 de centimetri de construcția incendiată.
Pompierii au realizat simultan dispozitive de stingere a focarelor și de protecție a clădirii aflate în imediata proximitate, reușind să localizeze și să lichideze incendiul în aproximativ 35 de minute. Echipajele au salvat din calea flăcărilor trei din cele patru încăperi ale construcției și clădirea învecinată, care adăpostea la parter spații comerciale, iar la etaj, spații administrative.
Pentru gestionarea evenimentului au intervenit trei echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității.
Cercetările preliminare efectuate au indicat drept cauză probabilă a incendiului fumatul.
Flăcările au afectat circa 60 de metri pătrați din acoperiș și pereții unei încăperi, construiți pe structură de lemn. Din cauza radiației termice generate de incendiu, a fost degradată o suprafață de circa 100 metri pătrați din izolația de polistiren a clădirii învecinate.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor generate de fumat
* Nu fumați în încăperi în care sunt depozitate sau utilizate materiale combustibile și nu lăsați țigările aprinse nesupravegheate.
* Stingeți complet țigările, trabucurile și chibriturile înainte de a le arunca. Nu le aruncați la întâmplare sau în coșuri de gunoi.
* Utilizați scrumiere stabile, confecționate din materiale incombustibile și goliți-le numai după ce vă asigurați că toate resturile sunt complet stinse.
* Nu fumați în pat, mai ales când sunteți obosiți, când luați somnifere sau când ați consumat alcool, pentru că există riscul să adormiți cu țigara aprinsă și să provocați un incendiu.
* Verificați cu atenție spațiile în care s-a fumat, înainte de a le părăsi, pentru a vă asigura că nu există resturi de țigară sau alte surse de foc nestinse.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Purtător de cuvânt
Colonel CAMELIA ROȘCA
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Eurodeputat Nicu Ștefănuță
Strasbourg, 6 octombrie 2026 Comunicat de presă Nicu Ștefănuță, ales copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță a fost ales astăzi copreședinte al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) din Parlamentul European, cu 27 voturi. Nicu Ștefănuță va conduce grup
Comunicat de presă - Senat
Senatorul Marius Humelnicu, președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială: 'O Europă puternică înseamnă, înainte de toate, o Europă socială care nu își lasă cetățenii în urmă!' Senatorul Marius Humelnicu, președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senatul României, a participat în data de 1 octombrie a.c., la Bruxelle
Comunicat de presă - Curtea Constituțională a României
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.159 alin.(13) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prin termenul 'suspiciunea' din cuprinsul acestora se înțelege 'suspiciunea rezonabilă'. Rezumat Legiuitorul a reglementat regula potrivit căre
Comunicat de presă - Gala Societății Civile
Rețeaua de Telemedicină PULS Intensiv câștigă Marele Premiu al Galei Societății Civile 2026 Fundația The Institute a premiat aseară, 5 octombrie, câștigătorii celei de-a 24-a ediții a Galei Societății Civile. Festivitatea de premiere a reunit în Sala Mare a Teatrului Național București peste 500 de invitați: reprezentanți ai societății civile și ai sectorului cultural, ai A
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie Statul Plurinațional al Boliviei - Declarare stare de urgență, blocaje rutiere, proteste Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Statului Plurinațional al Boliviei, că Adunarea Legislativă a aprobat prelungirea stării de urgență pentru
Comunicat de presă - Infotrafic
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând cu această după-amiază, se vor deplasa 9 transporturi agabaritice pe următoarele trasee: PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - A2 - DNCB - A3 - DN 1 - DN 1B - DN 1A - DNVO1K - DN 13 - DN 1S - DN 1 - A1 - DN 7 - DN 7G - A1 - PTF Nădlac II; un transp
Comunicat de presă - Declic
Mobilizare Declic pentru combaterea dezinformării: Petiția cu peste 20.000 de semnături a ajuns la liderii USR, PNL și PSD Peste 20.000 de membri Declic solicită schimbarea radicală a Legii audiovizualului, cu amenzi ale Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) calculate pro
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
