Dan Tanasă (deputat AUR): 'Solicit Guvernului demiterea prefectului de Bihor după o circulară care poate bloca activitatea geodezilor autorizați ANCPI'
Deputatul AUR Dan Tanasă solicită Guvernului verificarea de urgență a situației create de circulara transmisă de Prefectura Bihor către primăriile din județ, document care poate genera restricții pentru geodezii autorizați de ANCPI.
Acesta susține că o astfel de practică riscă să contrazică poziția oficială comunicată de Guvern, Ministerul Dezvoltării și ANCPI privind valabilitatea autorizațiilor emise anterior Legii nr. 267/2024 și regimul tranzitoriu aplicabil persoanelor deja autorizate și cere aplicarea unitară a regulilor în toate județele.
'Este inadmisibil ca un reprezentant al Guvernului în teritoriu să transmită primăriilor o circulară care poate bloca activitatea unor profesioniști autorizați chiar de statul român. Prefectul de Bihor trebuie să înțeleagă că nu conduce o organizație profesională și că nu poate transforma o adresă a Colegiului Geodezilor din România într-o regulă administrativă aplicabilă primăriilor din județ.
Guvernul, Ministerul Dezvoltării și ANCPI au transmis oficial, inclusiv în urma întrebărilor parlamentare pe care le-am adresat, că autorizațiile ANCPI emise anterior Legii nr. 267/2024 rămân valabile și produc efecte juridice. Mai mult, ANCPI a precizat expres că art. 43 din Legea nr. 267/2024 trebuie interpretat în sensul înscrierii persoanelor deja autorizate în Registrul național al geodezilor fără parcurgerea altor proceduri. Cu toate acestea, numeroși profesioniști autorizați anterior nu au fost preluați efectiv, nu au dobândit calitatea de membru CGR și nu au primit certificatul de drept de semnătură.
Mai mult, ANCPI a precizat că, în această perioadă de tranziție, documentațiile cadastrale nu pot fi respinse exclusiv pentru lipsa unui certificat de drept de semnătură emis de Colegiul Geodezilor din România.
În aceste condiții, întrebarea este simplă: de ce prefectul de Bihor transmite primăriilor o circulară care riscă să genereze exact contrariul poziției oficiale a autorităților centrale?
Este cu atât mai grav cu cât vorbim despre profesioniști care, potrivit interpretării oficiale comunicate de ANCPI, trebuiau preluați în baza art. 43 fără parcurgerea altor proceduri. Neîndeplinirea acestui mecanism de preluare nu poate fi transformată ulterior într-un dezavantaj profesional pentru persoanele pe care legea trebuia să le preia.
Nu putem avea o Românie în care o autorizație emisă de ANCPI este valabilă într-un județ, dar devine inutilă în altul în funcție de interpretarea unui prefect. Statul trebuie să aibă o singură regulă, aplicată unitar. Un profesionist autorizat de ANCPI, care intra în categoria persoanelor ce trebuiau preluate potrivit art. 43, nu poate ajunge în situația de a nu mai putea lucra tocmai pentru că această preluare nu a fost realizată. Un profesionist autorizat de ANCPI nu poate fi pus în situația de a-și pierde dreptul de a lucra pentru că o instituție din teritoriu decide să urmeze interpretarea unei organizații profesionale în locul poziției oficiale a autorităților statului.
Solicit Guvernului să verifice de urgență dacă asemenea circulare au fost emise și în alte județe și, în mod distinct, dacă CGR sau filialele sale au transmis adrese similare către alte prefecturi, primării, consilii județene, comisii de fond funciar ori alte instituții publice. Solicit să se stabilească cine răspunde pentru eventualele blocaje, refuzuri sau întârzieri produse. Dacă se constată că prefecți sau subprefecți au generat asemenea practici administrative, solicit luarea măsurilor legale, inclusiv eliberarea din funcție, acolo unde se impune.
Nu este doar o problemă a geodezilor. Dacă blochezi accesul la lucrări pentru profesioniști autorizați, blochezi primării, fond funciar, cadastru, puneri în posesie, planuri parcelare, construcții și investiții. Vorbim despre funcționarea efectivă a administrației publice și despre dreptul oamenilor de a-și exercita profesia.
Am cerut deja Guvernului să pună capăt acestei situații și să transmită tuturor prefecturilor o instrucțiune clară și unitară. Această informare trebuie să precizeze inclusiv că persoanele autorizate anterior Legii nr. 267/2024 trebuiau preluate potrivit art. 43 fără parcurgerea altor proceduri și că nepreluarea lor efectivă nu poate fi folosită pentru a le restrânge activitatea desfășurată în baza unor autorizații ANCPI valabile.
Statul român trebuie să-și respecte propriile autorizații. Nu putem accepta ca o organizație profesională să ajungă, prin intermediul unor circulare transmise în teritoriu, să decidă cine poate sau nu poate munci în baza unei autorizații emise de autoritatea competentă a statului.
În paralel, săptămâna trecută am sesizat și DIICOT pentru verificarea aspectelor care pot depăși sfera administrativă. Nu acuz și nu anticipez concluziile anchetei, dar consider că orice situație care produce efecte asupra dreptului la muncă, cadastrului și funcționării administrației trebuie verificată până la capăt', a declarat deputatul AUR Dan Tanasă.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Confederația Patronală Concordia
Comunicat de presă - Confederația Patronală Concordia
Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
RECTIFICARE Comunicat de presă - Teatrul Nottara
RECTIFICARE Comunicat de presă - Teatrul Nottara
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București
Comunicat de presă - ARCUB
Moda, memoria și identitatea Bucureștiului, într-o expoziție cu aproape 1.000 de piese de epocă, la ARCUB Expoziția 'Îmbrăcând Timpul. București - modă, memorie, identitate', curatoriată de Iulia Gorneanu, se deschide joi, 8 octombrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni și poate fi vizit
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș
