OBLIGAȚIILE STRÃINILOR ȘI A ENTITÃȚILOR-GAZDÃ CU PRIVIRE LA SCHIMBÃRILE INTERVENITE ÎN SITUAȚIA STRÃINULUI
În conformitate cu art. 13 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reamintim străinilor care au drept de ședere pe teritoriul României, precum și entităților-gazdă, obligațiile legale de informare cu privire la orice modificare intervenită în situația personală sau profesională.
Astfel, conform actului normativ în vigoare, străinii au obligația de a raporta modificările la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări care le-a acordat dreptul de ședere, următoarele:
- orice modificare intervenită în situația personală, în special schimbarea numelui, a cetățeniei, a domiciliului sau reședinței, încheierea, desfacerea ori anularea căsătoriei, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României - 10 zile;
- orice modificare intervenită în legătură cu angajarea sa în muncă - 3 zile lucrătoare;
- prelungirea valabilității sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat - 10 zile.
De asemenea, furtul sau pierderea documentelor de trecere a frontierei de stat va fi declarată organului de poliție competent teritorial în termen de 48 de ore.
Totodată, entitățile-gazdă sunt obligate să informeze formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări cu privire la încetarea sau suspendarea raportului juridic cu străinul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data producerii evenimentului.
Recomandăm cetățenilor străini și angajatorilor să verifice din timp valabilitatea documentelor și să depună notificările necesare în termenele stipulate de lege pentru a evita posibilele complicații privind dreptul de ședere în România.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea
Comunicat de presă - Spitalul Universitar de Urgență București
Comunicat de presă - Spitalul Universitar de Urgență București
Comunicat de presă - Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Comunicat de presă - Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
