Programul activităților desfășurate de pompierii bihoreni cu prilejul Zilei SMURD Bihor, Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre și Zilei Informării Preventive
În data de 12 octombrie a.c., ISU Bihor sărbătorește 'Ziua SMURD Bihor' - 33 de ani în slujba vieții, iar data de 13 octombrie este dedicată 'Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre' și 'Zilei Informării Preventive'. Pentru a marca cele trei evenimente, pompierii militari bihoreni vor organiza o serie de activități în mijlocul comunității, menite să promoveze cultura preventivă și protejarea vieților omenești.
Ateliere de pregătire în domeniul acordării primului ajutor, în unități școlare
Luni, 12 octombrie 2026, în contextul sărbătoririi Zilei SMURD Bihor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor vor desfășura ateliere de pregătire a populației în 12 unități de învățământ din județ, familiarizând elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar cu tehnicile de acordare a primului ajutor.
Activitățile vor fi organizate de personalul subunităților de pompieri, la Colegiul Tehnic 'Teodor Neș' Salonta, Liceul 'Nicolae Jiga' Tinca, Liceul 'Betel' Oradea, Liceul Tehnologic 'Felix' Sânmartin, Școala Gimnazială 'Zelk Zoltan' din Valea lui Mihai, Liceul 'Petofi Sandor' Săcueni, Colegiul Tehnic 'Alexandru Roman' Aleșd, Colegiul Național 'Samuil Vulcan' Beiuș, Colegiul Național 'Avram Iancu' Ștei, Colegiul Național 'Octavian Goga' Marghita, Școala Gimnazială 'Szalardi Janos' Sălard și Liceul Teoretic 'Lucian Blaga' Oradea.
Puncte de informare preventivă în întreg județul
Marți, 13 octombrie a.c., cu prilejul 'Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre' și 'Zilei Informării Preventive' pompierii militari bihoreni vor fi prezenți în mijlocul comunității, unde vor desfășura activități de pregătire a populației privind prevenirea situațiilor de urgență și modul corect de comportare în cazul producerii acestora, distribuind totodată bihorenilor flyere, broșuri și alte materiale de informare preventivă.
Activitățile vor fi desfășurate în școli, piețe, centre comerciale, supermarketuri, zone de promenadă și în alte locuri cu aflux de persoane din 12 localități: Oradea, Băile Felix, Tinca, Salonta, Beiuș, Ștei, Marghita, Sălard, Valea lui Mihai, Săcueni, Popești și Căbești.
Tabăra siguranței în Piața Unirii din Oradea, în cadrul FestiFall
De asemenea, sâmbătă și duminică, 10 - 11 octombrie a.c., între orele 15.00 -19.00, în Piața Unirii, în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic, pompierii Detașamentului 1 Oradea, formatorii Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență al ISU Bihor și voluntarii din cadrul programului 'Salvator din pasiune', vor organiza atelierul Tabăra siguranței, eveniment interactiv, unde participanții vor fi familiarizați cu noțiunile de bază în acordarea primului ajutor.
De asemenea, vor fi expuse echipamente de intervenție, iar copiii, dar și adulții, vor avea ocazia să se fotografieze la 'Panoul pompierilor'.
Totodată, pompierii vor informa membrii comunității despre principalele riscuri prezente în județ și despre măsurile care trebuie luate înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
PURTÃTOR DE CUVÂNT
Colonel CAMELIA ROȘCA
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Biblioteca Națională a României
Comunicat de presă - Biblioteca Națională a României
Comunicat de presă - Cancelaria Prim-Ministrului
Comunicat de presă - Cancelaria Prim-Ministrului
Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara
Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara
Comunicat de presă - Federația Națională Felinologică Română
Comunicat de presă - Federația Națională Felinologică Română
Comunicat de presă - Senat
Întrevederea senatorului Silviu Coșa, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, cu E. S. Katae Takashi, ambasadorul Japoniei în România Senatorul Silviu Coșa, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
