O candelă nestinsă de șapte secole: moștenirea lui Sari Saltuk în Balcani
Cea de-a XIV-a ediție a 'Reuniunii Sari Saltuk', organizată cu prilejul împlinirii a 763 de ani de la sosirea lui Sari Saltuk în Balcani, s-a desfășurat în perioada 9-10 octombrie 2026, la Constanța și Babadag.
Pe parcursul celor două zile, au fost abordate aspecte legate de moștenirea istorică, culturală și spirituală a lui Sari Saltuk în Balcani, iar participanții au vizitat importante obiective ale patrimoniului turco-islamic din regiune.
Evenimentul a fost organizat în colaborare de către Ambasadei Republicii Turkiye la București, Consulatul General al Republicii Turkiye la Constanța, Institutului Yunus Emre, UKID Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA), Fundația Maarif, Uniunea Democrată Turcă din România și Colegiul Național 'Kemal Ataturk' din Medgidia, cu sprijinul restaurantului Bosfor Anatolya. La program au participat Excelența Sa Sa Özgür Kivanç Altan, ambasadorul Republicii Turkiye la București, doamna Derya Dingiltepe, Consulul General al Republicii Turkiye la Constanța, domnul Yahya Coșkun, vicepreședintele TIKA, alături de reprezentanți ai instituțiilor implicate, cadre universitare, membri ai comunităților turcă și română din România, precum și cursanți ai Institutului Yunus Emre.
Evenimentul a avut ca obiectiv transmiterea către generațiile viitoare a moștenirii spirituale și culturale pe care Sari Saltuk a lăsat-o în Balcani și care este păstrată vie de secole, promovarea valorilor istorice comune și consolidarea legăturilor de prietenie dintre Turcia și România. Programul a reunit manifestări academice și culturale cu vizite la locuri de o deosebită importanță istorică și spirituală.
Moștenirea lui Sari Saltuk în Balcani, în centrul dezbaterilor
În prima zi a evenimentului, la Constanța, după discursurile de deschidere, a avut loc un panel moderat de prof. univ. dr. H. Musa Tașdelen, cu participarea prof. univ. dr. Mehmet Akif Okur și a dr. Metin Omer. Discuțiile au vizat urmele lăsate de Sari Saltuk în Balcani și importanța transmiterii acestei moșteniri de secole către generațiile viitoare. Programul a fost completat de un moment artistic susținut de elevii Colegiului Național 'Kemal Ataturk' din Medgidia, care au recitat poezii și au interpretat cântece religioase, precum și de un recital muzical oferit de Hüseyin Ipek, artist al Televiziunii Naționale Turce (TRT), din Istanbul.
Pe urmele lui Sari Saltuk, la Babadag
În cea de-a doua zi, participanți veniți din diferite orașe, membri ai comunității turco-tătare din România, precum și prieteni români au luat parte la manifestările organizate la Babadag. După programul desfășurat la Moscheea Gazi Ali Pașa și rugăciunea de prânz, participanții au vizitat mausoleul lui Sari Saltuk. Programul a debutat cu recitarea unor versete din Sfântul Coran și a continuat cu discursuri, printre care cel al Excelenței Sale Özgür Kivanç Altan, Ambasadorul Republicii Turkiye la București, precum și cu momente de poezie și cântece religioase. Evenimentul s-a încheiat cu rugăciuni. Cu acest prilej, a fost reafirmat sloganul 'Să trăim împreună în pace'.
Cine a fost Sari Saltuk?
Sari Saltuk a fost un derviș turc care a trăit în secolul al XIII-lea și este considerat unul dintre reprezentanții importanți ai tradiției mistice sufite turcești, care s-a extins din Anatolia până în Balcani. Cu un loc aparte în memoria istorică și spirituală a comunităților turce din Balcani, numele său este asociat în mod deosebit cu Dobrogea și cu orașul Babadag. Sari Saltuk, o personalitate marcantă care a lăsat o amprentă profundă în spațiul balcanic prin legendele transmise de-a lungul secolelor și numeroasele locuri de pelerinaj ce îi sunt atribuite, rămâne un simbol fundamental al moștenirii culturale și spirituale comune dintre Anatolia și Balcani.
Comunicat de presă - Institutul Yunus Emre

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași
Comunicat de presă - Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
