Președintele Nicușor Dan va participa, marți, de deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși.
Reuniunea, cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, are loc de luni până joi, la București, sub genericul 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'.
Ediția din 2026 se desfășoară în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al Sfintelor Femei din calendar - mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame.
Evenimentul le propune tinerilor teme de reflecție și dialog despre familie, vocație și identitatea creștină într-o societate aflată în continuă transformare.
Programul include conferințe tematice, ateliere, momente de rugăciune, activități culturale, Procesiunea luminilor și Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Națională.
Marți, programul începe la ora 10:00 cu slujba de Te Deum pentru începutul Anului Bisericesc, care va fi oficiată în Catedrala Națională.
Deschiderea oficială a reuniunii este programată la ora 10:30, tot la Catedrala Națională.
În cursul serii, de la ora 20:30, va avea loc Pelerinajul (Procesiunea luminilor) care va începe de la Catedrala Națională și se va încheia la Catedrala Patriarhală istorică, urmând traseul Strada Izvor - Calea 13 Septembrie - Bulevardul Libertății - Piața Constituției - Bulevardul Unirii - Piața Unirii (latura de vest) - Crucea Brâncovenească - Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală.
Lansată în anul 2014, Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși a devenit unul dintre cele mai importante repere ale pastorației tinerilor din Patriarhia Română, fiind găzduită, de-a lungul timpului, de centre eparhiale și universitare precum Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), București (2016), Iași (2017), Sibiu (2018), Craiova (2019) și Timișoara (2023). AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)
Președintele Nicușor Dan - la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare r
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri'...
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian A
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'în această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoaștere
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. în timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din a
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea îPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.









