Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
'O teologie mărturisitoare și misionară este posibilă numai printr-o experiență de viață duhovnicească și eclesială, în care omul se întâlnește cu Dumnezeu, în rugăciune și prin participare la viața sfințitoare a Bisericii. Teologia academică este chemată să țină cont de acest aspect și să cultive discernământul sau capacitatea de a deosebi între Duhul lui Hristos și duhul lumii. Fără ancorarea ei în viața Bisericii, teologia academică riscă să se secularizeze și să piardă din vedere chiar scopul ei principal: acela de a forma slujitori ai Bisericii, care nu trebuie doar să cunoască învățătura de credință, ci și să o trăiască, să o pună în practică în viața lor, îndemnând astfel la convertire, prin cuvânt și faptă', a afirmat Patriarhul.
Patriarhul Daniel a arătat că 'într-o societate aflată într-un vizibil proces de secularizare, în care accentele de individualism, autosuficiență și autoafirmare sunt tot mai evidente, teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească'.
'Numai așa teologia poate fi nu doar o teologie pentru școală, ci o teologie pentru viață și pentru mântuire, înțeleasă ca unire a omului muritor cu Hristos Cel veșnic viu (cf. Ioan 11,25)', a punctat Patriarhul.
Patriarhul Daniel a reamintit că înființarea studiilor de Misiologie în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, în urmă cu 100 de ani, a avut scopul de a face din teologia academică o teologie aplicată, care nu este ruptă de viața Bisericii, ci integrată acesteia, o teologie vie și mărturisitoare.
'Învățământul teologic este chemat și astăzi - ca și acum 100 de ani - să găsească exprimări noi și dinamice prin care să susțină misiunea de formare intelectuală și spirituală a noilor generații. De aceea este tot mai evidentă necesitatea reafirmării legăturii dintre teologie și spiritualitate, dintre credință și mărturisire, dintre viața creștină și misiune. În acest sens, studenții facultăților de Teologie sunt îndemnați să îmbine în mod armonios cercetarea științifică cu dimensiunea practică a viitoarei slujiri, care presupune cooptarea lor în proiecte de formare duhovnicească, în proiecte educațional-catehetice, social-filantropice și de voluntariat', a mai transmis Patriarhul.
El a adăugat că Biserica este chemată astfel să afirme permanent o atitudine de responsabilitate morală pentru modul în care este apărată și promovată demnitatea persoanei umane, indiferent de starea în care s-ar afla.
'Din acest punct de vedere, teologia adevărată, care exprimă conștiința misionară a Bisericii, are datoria de a-i învăța pe studenți să împletească știința cu solidaritatea, gândirea cu rugăciunea, credința cu fapta iubirii milostive. În încheiere, ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe toți organizatorii și pe toți participanții la acest simpozion dedicat misiunii creștine', a încheiat Patriarhul Daniel. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri'...
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare r
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian A
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'în această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoaștere
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. în timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din a
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea îPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.









