Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Acțiunea s-a desfășurat cu binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, și a vizat în principal sprijinirea celor 50 de beneficiari ai Centrului de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități nr. 2 din Galați.

Duminică, la centrul social a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, iar luni, preoții parohiei, însoțiți de voluntari, au revenit pentru a distribui pachete cu îmbrăcăminte și produse de igienă personală.
Totodată, centrul de îngrijire a primit zece saltele antiescară, destinate personelor imobilizate la pat, un scaun rulant, un rolator pliabil, o mașină de spălat rufe de mare capacitate, un uscător de rufe și două blendere pentru prepararea hranei.

'Ajutorul oferit de comunitatea Parohiei 'Sfânta Parascheva' reprezintă un real sprijin în activitatea noastră zilnică și aduce o mare bucurie în sufletele beneficiarilor noștri, care simt că nu sunt uitați de comunitate', au transmis reprezentanții centrului, citați în comunicatul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În cadrul aceleiași campanii, o familie cu dificultăți financiare din localitatea Călmățui, județul Galați, a primit o mașină de spălat rufe nouă.

Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, valoarea totaă a donațiilor, constând în produse, echipamente medicale și electrocasnice, a depășit 28.000 de lei.
Campania face parte din programul social-filantropic al eparhiei, prin care sunt intensificate acțiunile de sprijinire a persoanelor vulnerabile în perioadele de post și în preajma sărbătorilor religioase.
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din Galați desfășoară activități sociale și prin intermediul unei cantine care funcționează din anul 1998 în apropierea bisericii și oferă mese calde persoanelor nevoiașe. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)










