Tragedia deportării celor aproximativ 44.000 de persoane din teritoriul de graniță al României cu Iugoslavia în Câmpia Bărăganului, în noaptea de Rusalii a anului 1951, reprezintă una dintre cele mai dramatice acțiuni represive desfășurate de regimul comunist din România după cel de-al Doilea Război Mondial, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
'Tragedia deportării celor aproximativ 44.000 de persoane din teritoriul de graniță al României cu Iugoslavia în Câmpia Bărăganului, în noaptea de Rusalii (17/18 iunie) a anului 1951, reprezintă una dintre cele mai dramatice acțiuni represive desfășurate de regimul comunist din România după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul mai larg al deportărilor dispuse în anii 1941-1960: deportarea sutelor de preoți, intelectuali și chiaburi români din Basarabia și Bucovina de Nord în Kazahstan și Siberia (1941, 1949, 1951), deportarea etnicilor germani în URSS (1945), deportarea miilor de deținuți politici în coloniile de muncă din Delta Dunării (1950-1960) și la Canalul Dunăre-Marea Neagră (1949-1953/1955), rupți de locurile natale și supuși unor tratamente inumane, devenind, astfel, victime ale unui program sistematic de exterminare politică și ideologică', a transmis Patriarhul într-un mesaj la premiera filmului 'Vocile Bărăganului. Deportarea din 1951', eveniment organizat, marți, de Administrația Prezidențială la Palatul Cotroceni.
În mesaj, intitulat 'Rugăciunea personală și participarea la Sfânta Liturghie au fost izvor de putere în timpul calvarului deportărilor comuniste', Întâistătătorul BOR amintește cum 'familii numeroase formate din părinți, copii și bunici de naționalități diferite (români bănățeni, olteni, basarabeni și bucovineni, aromâni, vlahi, megleno-români, sârbi, șvabi, bulgari, maghiari, evrei etc.), aparținând diverselor categorii sociale, în special clasei țăranilor înstăriți, denumiți chiaburi de către autoritățile de stat și considerați dușmani ai regimului comunist, au fost ridicate în noaptea de 17/18 iunie 1951 din propriile locuințe aflate în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, pe o rază de 25 kilometri de granița iugoslavă, și transportate cu trenurile de marfă în Câmpia Bărăganului, unde au rămas până în anul 1956.
'Ajunși în Bărăgan, au fost obligați să-și construiască propriile case și sate și să muncească în gospodăriile agricole de stat din regiune, plătiți cu sume modice și controlați periodic de autoritățile de stat. Coeziunea familiei le-a dat puterea să înfrunte cu stoicism vicisitudinile istoriei și geografiei și să supraviețuiască. Sunt impresionante mărturiile unora dintre persoanele deportate cu privire la participarea la sfintele slujbe în bisericile din satele învecinate și la modul în care credința i-a salvat de la pieirea spirituală: 'În fiecare duminică, șiruri de prunci, femei și chiar bărbați făceau drumul prin baltă pentru a lua parte la Sfânta Liturghie de la bisericuța din Tămăoani. Acolo se rugau bunului Dumnezeu să le dea putere și sănătate și să poată duce calvarul care le-a fost dat de comunism. Parcă-i văd și astăzi, cum trec prin baltă, pe o potecă îngustă, pe sub sălcii, pe lângă brusturi, șovar și pipirig. Pe deasupra capetelor trece rar câte o pasăre de baltă, o rață, un nagâț, un uliu și ei pășesc peste stuful uscat ..., merg sau se întorc de la bisericuță, unul în spatele celuilalt. Cei din Beba, Checea și Giulvăz au organizat un cor și de sărbători au cântat colinde și cântări bisericești de a răsunat micuța biserică din Tămăoani în care nu aveai loc să arunci un ac. Cei din sat au rămas uimiți și ne-au întrebat de ce am fost aduși aici și puși să facem sat pe fundul lacului, că ei ne văd oameni de treabă și gospodari cu frica lui Dumnezeu, deși autoritățile le-au spus că suntem bandiți periculoși'', a detaliat Patriarhul.
Politica internă de colectivizare forțată a agriculturii, începută în anul 1949, care a fost una dintre cauzele principale pentru deportările în Bărăgan, a marcat dramatic și clerul Bisericii Ortodoxe Române.
'În anii 1950-1952, numeroși preoți ortodocși români din satele României au fost trecuți, de către așa-numitele sfaturi populare locale, în rândul chiaburilor. Asupra lor au fost îndreptate măsuri violente și înjositoare, fiind puși la munci incompatibile cu demnitatea și chemarea lor preoțească: dublarea impozitului și a cotelor către stat, transporturi obligatorii cu căruța proprie în interesul celor aflați la conducerea satelor, 'rechiziționarea' calului din gospodăria proprie, arii de treierat la batoză, cărat de piatră, nisip, lemne și apă, repararea podurilor, curățarea drumurilor, a șanțurilor și a curții sfatului popular, văruirea internatelor școlare și a closetelor, supravegherea de la spate 'cu bâta' prin folosirea de jigniri și insulte murdare, maltratări, stingerea varului în curtea sfatului popular, frecarea dușumelelor, spălarea geamurilor, scoaterea sălciilor și a lemnelor din albia unor râuri, încărcarea de vagoane cu sare, lemne și grâu, strângerea și predarea de semințe de iarbă, defavorizarea copiilor preoților prin exmatricularea lor din școli, oprirea de la săvârșirea slujbelor liturgice în duminici și sărbători, intrarea cu forța în biserică, în stare de ebrietate, a celor aflați la conducerea satelor ș.a.', a reamintit înaltul ierarh.
Potrivit Patriarhului, 'vina cea mai mare care li se aducea preoților chiaburi era aceea de a fi fost 'dușmani de clasă și ai păcii și exploatatori și dușmani ai poporului muncitor, prin deținerea de terenuri agricole, de cazane de fiert țuica, batoze, ori alte mijloace de exploatare', preoții fiind 'acuzați, în general, că 'au avut servitori și că au folosit brațe de muncă salariată la lucrarea pământului''.
Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la tragedia deportărilor în Bărăgan, Patriarhul Daniel a transmis un cuvânt de binecuvântare și felicitare organizatorilor evenimentului cultural-științific și tuturor celor prezenți la premiera filmului, în rândul cărora s-au numărat și unii membri ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan și ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, supraviețuitori ai deportărilor și urmași ai acestora.
Totodată, a exprimat 'cuvinte de apreciere istoricilor care efectuează cercetări arhivistice și memoriale valorificate în editarea de cărți, în organizarea de simpozioane sau în producții documentare media pentru recuperarea adevărului istoric al unei perioade greu încercate din istoria României, care a durat 40 de ani și care a marcat întreaga societate românească, inclusiv Biserica Ortodoxă Română'.
'Evenimentul de astăzi constituie un prilej de comemorare, dar și de rugăciune smerită înălțată lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru mântuirea sufletelor celor aproximativ 1.700 persoane (dintre care 175 copii), care au murit în cele 18 sate ale Bărăganului, în anii 1951-1956, și ale căror morminte 'au fost arate cu tractorul, în anul 1964, pentru ca terenurile să fie cultivate cu legume și cereale sau transformate în sisteme de irigații'', a mai transmis Patriarhul Daniel despre drama trăită de cei deportați. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Patriarhul Daniel: Deportarea - acțiune represivă dramatică a regimului comunist din România

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









