Cele 10 proiecte culturale câștigătoare în sesiunea 2026 a Programului CANTEMIR, derulat de Institutul Cultural Român, vor fi prezentate în nouă țări: Franța, Germania, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Regatul Țărilor de Jos, Republica Moldova, Suedia, Statele Unite ale Americii și Serbia.
Bugetul total alocat de ICR pentru finanțarea celor 10 proiecte este de 1.000.000 de lei, informează Biroul de presă al ICR, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
'Prin Programul CANTEMIR, Institutul Cultural Român continuă să susțină prezența internațională a creației românești contemporane și să faciliteze dialogul cultural peste granițe. Cele zece proiecte câștigătoare din acest an demonstrează diversitatea, relevanța și capacitatea culturii române de a genera conexiuni autentice în spațiul internațional. Într-un context global marcat de transformări profunde, mesajul 'Culture Matters' reafirmă rolul esențial al culturii ca factor de cunoaștere, coeziune și deschidere', a declarat președintele ICR, Corina Încrosnatu, citată în comunicat.
Programul CANTEMIR - program de finanțare nerambursabilă dedicat susținerii proiectelor culturale românești desfășurate în afara granițelor țării - contribuie la promovarea culturii române în mediul internațional și facilitează dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii culturali români și instituții culturale de prestigiu din străinătate.
Ediția 2026 a adus o schimbare importantă în structura programului, prin eliminarea separării tradiționale dintre artele vizuale și artele spectacolului, desfășurarea selecției pentru Programul CANTEMIR 2026 evidențiind interesul crescut al operatorilor culturali români pentru promovarea internațională a creației artistice autohtone.
În total, au fost depuse 52 de proiecte culturale, în urma verificării eligibilității administrative și a evaluării calitative, 10 proiecte au fost desemnate câștigătoare și vor beneficia de finanțare nerambursabilă din partea Institutului Cultural Român.
Proiectele selectate în urma procesului de evaluare poartă mesajul 'Culture Matters', un apel la recunoașterea și valorizarea rolului esențial al culturii în societate.
Rezultatele Programului CANTEMIR 2026 sunt afișate pe site-ul ICR: https://www.icr.ro/pagini/programul-cantemir-2026-rezultate-finale. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
ICR: 10 proiecte câștigătoare ale Programului CANTEMIR 2026 vor reprezenta cultura română pe două continente

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









