Expoziția 'Mănăstirea Hurezi: România în UNESCO 70', componentă a unui program dedicat patrimoniului brâncovenesc, se va deschide, miercuri, la sediul ICR Beijing.
Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român, transmis marți AGERPRES, expoziția reunește fotografii din arhiva mănăstirii vâlcene și din etapele succesive ale procesului de restaurare desfășurat sub egida UNESCO, icoane realizate de monahii, obiecte istorice, documente și fotografii de arhivă din muzeul mănăstirii, albume și piese de patrimoniu provenite din biblioteca acesteia, prezentate publicului chinez pe mai multe tematici (arhitectură, iconostas, ornamente, pictură, sculptură în lemn și piatră etc.).
Expoziția, care se va deschide de la ora 18:00, evidențiază rolul Mănăstirii Hurezi ca important centru de cultură, educație, spiritualitate și creație artistică în spațiul românesc.
Curatoriată de Stavrofora Ambrozia Șerban, Monahia Macrina Avram și de Andreea-Ema Stoian, referent principal relații, expoziția va putea fi vizitată până pe 24 septembrie.
Componenta academică a programului cuprinde și două conferințe dedicate patrimoniului brâncovenesc și conservării patrimoniului cultural.
* Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 11:00, la sediul ICR Beijing, va avea loc conferința 'Constantin Brâncoveanu - Cultură și Sfințenie', susținută de Stavrofora Ambrozia Șerban și Monahia Macrina Avram, care este dedicată personalității domnitorului român, martir al credinței și mare ctitor de cultură
* Luni, 29 iunie, la ora 11:00, la ICR Beijing, este programată conferința 'Dialoguri pe teme de restaurare: Mănăstirea Hurezi și Complexul rupestru Mogao (Dunhuang)', organizată în colaborare cu Universitatea Peking. Reunind pe Monahia Macrina Avram, artist plastic și restaurator de artă ecleziastică, și un specialist chinez în conservarea patrimoniului mural, evenimentul va propune o analiză comparativă a practicilor și metodologiilor de restaurare aplicate patrimoniului religios din România și China, evidențiind provocările contemporane ale conservării patrimoniului cultural și importanța cooperării internaționale în acest domeniu.
Totodată, vineri, 26 iunie, de la ora 19:00, va fi proiectat documentarul 'Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia' (România, 2014, regia Nicolae Mărgineanu și Iuliana Mateescu, 45 min.), urmat de o sesiune de dialog cu Stavrofora Ambrozia Șerban și Monahia Macrina Avram.
***
Stavrofora Ambrozia Șerban este Stareța Mănăstirii Hurezi, coordonatoarea patrimoniului Ansamblului Monahal Hurezi, restaurator de pictură murală și iconograf.
Monahia Macrina Avram este artist plastic și restaurator de artă ecleziastică, formată în cadrul aceleiași instituții academice ca Stavrofora Ambrozia Șerban, unde a urmat studii de Teologie completate de un masterat în restaurare.
***
Mănăstirea Hurezi din România, fondată în 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu, este o capodoperă a stilului arhitectural brâncovenesc, remarcabilă prin puritatea formelor, bogăția decorului sculptural și prin excepționala școală de pictură murală și de icoane care a înflorit în secolul al XVIII-lea.
Considerată de Nicolae Iorga 'mănăstirea fără pereche', Hurezi este unul dintre cele mai valoroase ansambluri monastice din Europa de Sud-Est și una dintre cele mai reprezentative creații ale epocii lui Constantin Brâncoveanu.
Ansamblul a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO la 15 iulie 1993, în baza criteriului (ii), recunoscându-se astfel contribuția sa excepțională la schimburile culturale și la dezvoltarea unei tradiții artistice distincte. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
'Mănăstirea Hurezi: România în UNESCO 70. Cultură și Sfințenie', program dedicat de ICR Beijing patrimoniului cultural

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









