Consiliul Județean (CJ) Iași a aprobat miercuri, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de 'Cetățean de onoare' regizorului, scenaristului și producătorului de film Cristian Mungiu.
Președintele CJ, Costel Alexe, inițiatorul proiectului, a declarat că acordarea titlului de 'Cetățean de onoare al județului Iași' unor asemenea personalități 'reprezintă o recunoaștere a unor cariere de excelență, a unor fapte și acte deosebite'.
'Există oameni care, prin talentul, munca și consecvența lor, reușesc să ducă numele locului din care provin mult dincolo de granițele acestuia. Cristian Mungiu este unul dintre acești oameni. Prin fiecare premiu, fiecare film și fiecare apariție pe marile scene ale cinematografiei mondiale, el promovează cu demnitate Iașul și România în fața unei audiențe internaționale. Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Iași este mai mult decât o distincție simbolică - este expresia recunoștinței unei comunități față de un creator care ne face să fim mândri de originile noastre. Este un gest firesc și meritat, susținut în unanimitate de colegii din cadrul Consiliului Județean. Este o formă de respect pentru o carieră excepțională și, totodată, un mesaj pentru generațiile tinere că excelența, perseverența și talentul pot transforma un ieșean într-un reper al culturii mondiale', a declarat, pentru AGERPRES, președintele CJ Iași.
Născut la Iași pe 27 aprilie 1968, într-o familie dedicată educației și științei, Cristian Mungiu a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității 'Alexandru Ioan Cuza'. Această perioadă ieșeană, în care a activat în presa studențească, la radio și în televiziune, a pus bazele unei profunde sensibilități analitice și narative, calități reflectate ulterior în întreaga sa operă cinematografică.
Cariera sa ulterioară, marcată de absolvirea Academiei de Teatru și Film din București în anul 1998, a redesenat practic harta cinematografiei contemporane. De la debutul în lungmetraj cu 'Occident' (2002), selectat la Festivalul de la Cannes și premiat la nivel național, Cristian Mungiu a demonstrat o rigoare artistică de excepție. Confirmarea geniului său regizoral a venit în anul 2007, când filmul '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile' a obținut legendarul trofeu Palme d'Or la Cannes, propulsând cinematografia românească în elita mondială și aducând regizorului recunoașterea ca 'Cel mai bun regizor european'.
Consecvența valorică și maturitatea artistică ale cineastului ieșean sunt demonstrate de o suită unică de distincții internaționale la Festivalul de la Cannes: Premiul pentru cel mai bun scenariu pentru 'După dealuri' (2012), Premiul pentru regie pentru 'Bacalaureat' (2016) și, recent, remarcabilul triplu succes din anul 2026 cu filmul 'Fjord' - distins cu Premiul Francois Chalais, Premiul criticilor internaționali (FIPRESCI) și, pentru a doua oară în carieră, cu Marele Premiu Palme d'Or. Aceste performanțe absolute, dublate de prezența sa în juriul competiției oficiale de la Cannes în anul 2013 alături de Steven Spielberg, demonstrează un statut profesional de anvergură globală.
Pe lângă recunoașterea oferită de cele mai exigente jurii internaționale, activitatea sa a fost onorată la nivel înalt prin conferirea Ordinului Național 'Steaua României' în grad de Cavaler și a prestigioasei distincții franceze 'Legiunea de Onoare' în grad de cavaler.
Dincolo de ecranele marilor festivaluri, Cristian Mungiu a rămas profund legat de spațiul său natal. Prin participarea constantă la evenimentele de anvergură din Iași, precum Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), el continuă să inspire tinerele generații de creatori și să aducă un plus de prestigiu cultural județului. Dialogul său deschis cu publicul despre echilibru, empatie și refuzul polarizării reflectă structura unui intelectual de un profund bun-simț și o rigoare morală exemplară. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
CJ Iași: Vot în unanimitate pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al județului lui Cristian Mungiu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









