Organizatorii Festivalului Untold anunță că în următorii cinci ani evenimentul se va extinde în țări precum SUA, Canada, Japonia, China, India, Coreea de Sud, Egipt, Spania și Grecia.
'UNTOLD își accelerează expansiunea globală și oferă publicului oportunitatea de a investi și a face parte din povestea de succes a unui Campion românesc pregătit să devină Campion Mondial. Grupul românesc de entertainment vizează să devină următorul Unicorn românesc prin dezvoltarea unei rețele globale de minim 20 de mega-festivaluri și alte proiecte de entertainment în peste 30 de țări și oferă acum tuturor șansa unică de a investi prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție', se arată într-un comunicat trimis miercuri de organizatorii festivalului.
Potrivit sursei citate, după ce a devenit unul dintre cele mai apreciate branduri de festival din lume și s-a clasat constant în top 3 cele mai importante festivaluri internaționale, UNTOLD este unul dintre top 10 branduri și companii românești cu recunoaștere semnificativă internațională, cât și primul și singurul brand românesc declarat Ambasador al brandului turistic al României, iar acum intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Grupul românesc de entertainment își accelerează strategia de expansiune globală și își propune să devină unul dintre cei mai importanți jucători din industria mondială de live entertainment.
'Succesul internațional al UNTOLD, construit în jurul festivalului emblematic de la Cluj-Napoca și consolidat prin lansarea și dezvoltarea proiectului din Dubai, a transformat compania într-un partener atractiv pentru branduri, investitori și organizații din întreaga lume. În ultimii ani, recunoașterea internațională a crescut constant, iar interesul pentru dezvoltarea unor noi proiecte sub licența UNTOLD s-a amplificat semnificativ. Un moment definitoriu pentru poziționarea globală a brandului a fost lansarea festivalului UNTOLD Dubai, care a marcat și un record mondial unic: show-ul susținut de Armin van Buuren pe Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. După două ediții de succes în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD și-a consolidat statutul de brand internațional și a demonstrat că modelul său poate fi replicat cu succes pe piețe globale', mai arată sursa citată.
În următorii cinci ani, compania își propune să accelereze procesul de internaționalizare prin dezvoltarea unor noi festivaluri și parteneriate strategice pe mai multe continente. Următoarea extindere confirmată va avea loc în America Latină, în Columbia, unde se va organiza un nou festival UNTOLD începând cu 2027. În paralel, compania poartă discuții avansate pentru dezvoltarea unor proiecte și în Brazilia, precum și în alte piețe strategice precum Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, China, India, Coreea de Sud, Egipt, Spania și Grecia.
AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Cluj: Festivalul Untold se va extinde în mai multe țări în următorii cinci ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









