Petru Adrian Mircea și-a lansat miercuri, la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, volumul 'Alb și negru. Medic în Valea Jiului', un volum de istorie, cum îl definește academicianul Ioan Aurel Pop, 'dar o istorie desprinsă așa lin din viață'.
La lansarea volumului au fost prezente câteva zeci de persoane, oameni de cultură și iubitori de lectură, iar printre vorbitori s-a numărat și academicianul Ioan Aurel Pop.
'Pentru mine e un act de emoție, nu numai un cat cultural, să vă spun două cuvinte despre această carte. Petru Mircea simte timpul, simte oamenii, inclusiv pe oamenii cărbunelui, și - lucru rar - simte cum pulsează istoria precum o inimă eternă. Avem în față o carte de istorie, într-un fel, dar o istorie desprinsă așa lin din viață, încât zicerile sale ne mângâie 'ca vântul ce-adie pe poteci', ne scot din cotidianul nostru sur și ne ridică, în zborul unei aripi de înger, spre ceruri, spre înalturi, spre Câmpiile Elizee. Autorul are, fără îndoială, un talent de prozator autentic, 'născut, iar nu făcut', un fel robust de a povesti realități petrecute aievea, încât aceste lucruri reale se proiectează în sfera ficțiunii literare. Impresia mea este ca aceea a marelui Poet: cartea reface o lume ca de roman, precum 'streșine vechi casele-n lună ridică'. S-a dus acea lume, dar a rămas un farmec indescriptibil, cuibărit în sufletul autorului și al meu, o lume cu iz de tinerețe, pe care cei de-acum nu o vor cunoaște vreodată, dar se vor putea apropia de esența ei citind această carte, modest, dar înțelept scrisă în 'alb și negru'', a spus Ioan Aurel Pop.
Autorul, Petru Adrian Mircea, este medic, fiul prozatorului Dumitru Mircea, profesor emerit al Universității de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca.
Specializat în medicină internă și gastroenterologie, este unul dintre contributorii recunoscuți la crearea școlii românești de ultrasonografie generală. A fost pentru opt ani decanul Facultății de Medicină și apoi prorector al universității, contribuind la multe dintre înnoirile realizate în cele două instituții.
Printre numeroasele sale scrieri de specialitate se cuvin amintite cele trei volume ale Tratatului de Ultrasonografie Clinică, elaborate în calitate de editor între anii 2000-2008 împreună cu Profesorii Radu Badea și Sorin Dudea. Primul volum al Tratatului a fost premiat de către Academia Română, iar cel de-al treilea de către Academia Oamenilor de Știință din România.
Ca recunoaștere a meritelor sale în viața academică din România, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității 'Ovidius' din Constanța, respectiv al UMF 'Victor Babeș' din Timișoara.
În domeniul beletristicii, împreună cu Profesorul Angelo Bulboacă, a coordonat și a contribuit cu scrieri la publicarea volumului omagial Roman Vlaicu. Omul, medicul, profesorul desăvârșit (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023), dedicat maestrului său, Profesorul Roman Vlaicu, carte la care au colaborat douăzeci și șapte dintre elevii acestei personalități emblematice pentru școala românească de medicină.
'Fără niciun fel de îndoială, voi socoti mereu că experiența câștigată la Uricani a contat pentru întreaga mea viață de medic, punând ordine, împreună cu stagiul de internat, în ceea ce învățasem din cărți și, pentru mai târziu, sedimentându-se într-un anumit mod de abordare empatic, minuțios și rațional, al fiecărui pacient. A fost o lecție de medicină, de medicină practică, Uricaniul', a spus autorul, Petru Adrian Mircea.
Volumul a apărut la editura Școala Ardeleană și inaugurează seria de conferințe 'Cuvânt și imagine' organizată de Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders și Editura Școala Ardeleană. AGERPRES/(A - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Cluj: Lansare de carte la Biblioteca Academiei; Valea Jiului văzută prin ochii unui medic

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









