Un număr de 12 ștergare și alte patru piese textile de dimensiuni mai mari, cu o vechime de peste 100 de ani au, folosite cel mai probabil la icoane sau utilizate cu ocazia unor sărbători, au fost donate Muzeului Județean Buzău, completând o colecție de aproximativ 440 de obiecte de patrimoniu care fac trimitere la tradițiile din spațiul rural românesc.
Piesele donate vor intra în colecția Muzeului de Etnografie 'Vergu-Mănăilă', îmbogățind patrimoniul etnografic administrat de Muzeul Județean Buzău și contribuind la conservarea și valorificarea identității culturale locale.
'Piesele primite sunt foarte valoroase pentru colecția etnografică, atât prin spectaculozitatea lor monumentală, cât și prin aceea că documentează textilul de casă, gustul decorativ rural și relația dintre obiectul utilitar și cel ceremonial sau de prezentare. Vorbim de ștergare decorative, 12 la număr, care nu sunt simple textile utilitare. Piesele pe care le-am primit au broderia plasată pe margini și pe capete, în registre vizibile, lucru care indică o posibilă folosire a lor fie la icoane, fie în camera curată, sau în diferite contexte ceremoniale. În general, în tradiția și în spațiul rural românesc, ștergarul tradițional nu era un simplu prosop, chiar dacă uneori era folosit în acest scop, și era un obiect de prestigiu, de memorie familială și de identitate locală', a declarat pentru AGERPRES, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.
Potrivit specialiștilor instituției de cultură, ștergarele au fost confecționate, cel mai probabil, la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX, pe pânză albă fină, in, cânepă subțire sau bumbac.
'Se observă o țesătură albă, rară și fină, cu tivuri lucrate îngrijit. Decorul este vegetal-fioral, predomină vrejuri, frunze flori stilizate, ghirlande așezate în compoziții simetrice. Cromatica este una foarte bogată, avem vișiniu verde, galben-ocru, albastru și negru, ceea ce sugerează broderie cu fire colorate în punct, punct numărat sau punct de cruce, cu un efect decorativ superb. Este un decor floral mai apropiat de sensibilitatea rurală de sfârșit de secol XIX început de XX, când motivele vegetale devin frecvente pe textilele de interior. Partea acestei donații realizată de doamna Adriana Pietrăreanu, respectiv cele 12 ștergare, ne-a mai donat și 4 piese de dimensiuni mai mari, cu dungi albastre și franjuri dispuse către capete, diferite ca tipologii, mai apropiate de ștergarul țesut, au decor liniar și foarte probabil erau utilizate în viața de zi cu zi', a spus Daniel Costache.
El a adăugat că, din punct de vedere muzeal, donația este 'foarte importantă pentru că aceste ștergare nu erau doar obiecte textile vechi, documentează meșteșugul feminin domestic, de a țese, de a coase, documentează zestrea, estetica locuinței rurale, circulația motivelor decorative și, de ce nu, chiar memoria unei comunități, pentru că știm sigur din ce zonă micro-etnografică a Buzăului provin, zona Fundeni-Zărnești'.
În patrimoniul Muzeului de Etnografie 'Vergu Mănăilă', secție a Muzeului Județean Buzău, se regăsesc 442 de piese de tip ștergar care provin din zone precum Râmnicu Sărat, Bisoca, Mânzălești, Nehoiu, Mărgăritești sau Lopătari. Reprezentanții instituției apreciază că, prin astfel de donații, obiectele păstrate în familie, uneori timp de generații, își continuă povestea într-un spațiu public, unde pot fi cercetate, protejate și prezentate comunității. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Buzău: Ștergare vechi de peste un secol, donate Muzeului Județean; fac trimitere la spațiul rural românesc

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d









