Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, va susține pe 12 iulie un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, la cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de la Ravello.

Potrivit unui comunicat al ONB, transmis miercuri AGERPRES, solistul concertului va fi violonistul Alexandru Tomescu, care va interpreta Concertul nr. 2 pentru vioară în Si Minor 'La Campanella' de Niccolo Paganini.

Programul include, de asemenea, Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu și Suita 'Lacul lebedelor' de Piotr Ilici Ceaikovski.

Concertul se înscrie în Programul Anului Cultural România-Italia 2026, conceput și promovat de Ambasada României la Roma, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe, sub Înaltul Patronaj al președintelui Nicușor Dan, și al președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Orchestra ONB a deschis oficial acest program bilateral în decembrie 2025, printr-un concert la Teatro dell'Opera di Roma, și revine acum în Italia pentru a-l încheia, după peste 50 de evenimente desfășurate în peninsulă.

Festivalul de la Ravello reunește anual orchestre, soliști și dirijori invitați din marile centre culturale europene. Ediția actuală cuprinde 22 de concerte - simfonic, operă, baroc, jazz și muzică de cameră, desfășurate în perioada 4 iulie - 5 septembrie, în principalele spații ale Villei Rufolo și ale orașului Ravello, cu panorama coastei amalfitane drept decor natural. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)