Ministerul Culturii anunță că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis, în urma finalizării etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare.
'La finalul etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, derulate de funcționarii publici din cadrul Direcției de Politici Culturale a Ministerului a rezultat un model de contract, care corelează acest act consensual cu prevederile Schemei și ale Ghidului solicitantului, adaptându-l particularităților de derulare/desfășurare respectiv de implementare/durată a proiectelor culturale selectate, permite individualizarea documentului în raport cu fiecare beneficiar și proiect aprobat, și elimină elementele cu caracter general și instrucțiunile de completare fără caracter contractual', informează, vineri, Ministerul Culturii într-un comunicat postat pe Facebook.
Aplicarea acestuia nu aduce nicio modificare rezultatelor evaluării și selecției: ierarhia proiectelor aprobate și valoarea finanțării nerambursabile rămân neschimbate, actualizarea nepresupunând, potrivit ministerului, nici suplimentarea bugetului Schemei, nici modificarea parametrilor financiari aprobați în prealabil.
Contractul se aplică tuturor solicitanților pentru care, la data intrării în vigoare a ordinului de modificare, nu a fost semnat de fiecare parte contractantă. Prin utilizarea unui model unic pentru toate proiectele aflate în etapa de contractare, Ministerul Culturii urmărește un tratament unitar al beneficiarilor și evită folosirea concomitentă a unor modele contractuale diferite în cadrul sesiunilor de finanțare prin schema de minimis.
Un alt aspect important în acordarea finanțării nerambursabile prin schema de ajutor de minimis este dimensionarea realistă a bugetelor.
'Recomandăm beneficiarilor să își fundamenteze solicitările în funcție de necesitățile efective ale proiectului, și să evite supradimensionarea valorii solicitate. Având în vedere că schema beneficiază de un buget multianual, cu implementare până în anul 2029, vor exista oportunități de finanțare și în cadrul sesiunilor viitoare. Este important de avut în vedere că ajutoarele de minimis sunt supuse unui plafon maxim de 300.000 euro, calculat pe o perioadă continuă de 3 ani. Prin urmare, o utilizare echilibrată a plafonului disponibil permite beneficiarilor să își păstreze capacitatea de a accesa și alte apeluri de finanțare, în funcție de nevoile viitoare de dezvoltare', precizează Ministerul Culturii.
Sumele rămase disponibile în urma primei sesiuni vor fi reportate pentru sesiunile viitoare, în cadrul bugetului multianual aprobat.
'Pentru următorul apel, Ministerul Culturii își propune prelungirea perioadei de depunere a proiectelor până spre începutul lunii decembrie 2026, în paralel cu analizarea unor ajustări procedurale menite să consolideze predictibilitatea apelurilor și să valorifice concluziile rezultate în urma primei sesiuni de finanțare', mai transmite ministerul. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerba
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice









