Scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu a murit la 77 de ani, a anunțat, luni, Uniunea Scriitorilor.
'Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe decesul scriitorului și jurnalistului Traian Dobrinescu. Cunoscut ca un minunat coleg și un combatant activ pentru drepturile scriitorilor, Traian Dobrinescu lasă în urmă o operă semnificativă și amintiri imposibil de șters. Prin dispariția lui, literatura română și lumea literară suferă o grea pierdere. Dumnezeu să-l odihnească!', a transmis Uniunea Scriitorilor, într-o postare pe Facebook.
Filolog, publicist și scriitor, animator cultural, Traian Dobrinescu s-a născut la 23 mai 1949 la Orlești, județul Vâlcea. Clasele primare și gimnaziale le-a absolvit în comuna natală, iar liceul la Colegiul 'Alexandru Lahovari' din Râmnicu-Vâlcea. În anul 1972 a terminat Facultatea de Filologie din cadrul Universității 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca.
A lucrat profesor de limba și literatura română, iar la 19 ianuarie 1990, împreună cu un grup de intelectuali vâlceni, a înființat Curierul de Vâlcea, primul cotidian particular independent din România. În anul 1992 a fondat Informația zilei, pe care l-a condus până în 1994.
În 1991 a participat la fondarea Teatrului de Stat 'Anton Pann' din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost numit director, calitate în care a coordonat montarea primelor spectacole ale noii instituții: 'În așteptarea lui Godot' de S. Beckett - în regia lui Petru Vulcărău și 'Libertate conjugală' de Dario Fo și Franca Rame în regia lui Silviu Purcărete.
A fost deputat , fiind ales în 2012 pe listele Partidului Național Liberal pentru un mandat. În această calitate a susținut drepturile scriitorilor.
Activitatea sa literară a fost una susținută. A debutat în 1990 în volumul colectiv 'Preludii epice', apărut la Editura 'Mihai Eminescu'. Alte volume: 'Cântec de violoncel: 60 de texte lirice', 2002, 'Urme: 51 de texte lirice', 2004, 'Când Dumnezeu îmi spunea pe nume', roman, 2008.
A cunoscut succese literare însemnate cu romanele cu note autobiografice 'Cei morți înainte de moarte' (reeditat recent) și 'Nu te opri, nu te întoarce', 2016, pentru care a primit Premiul Colocviului Romanului Românesc. A mai primit Premiul pentru proză scurtă Tudor Arghezi (1985) și Premiul pentru proză scurtă Gib Mihăescu (1986). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
A murit scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerba
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice









