Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu 2026, care va avea loc la București în perioada 23 august-19 septembrie, sub genericul 'În căutarea excelenței', va include aproape o lună de evenimente cu acces gratuit pentru public, oferind spectatorilor posibilitatea de a urmări nu doar competiția propriu-zisă, ci și masterclass-uri, repetiții cu public și etapele preliminare ale concursului.
Potrivit organizatorilor, programul se va desfășura la Sala Radio, Ateneul Român și Universitatea Națională de Muzică din București și va reuni artiști consacrați și tineri muzicieni.
Seria evenimentelor gratuite va debuta pe 24 august cu Masterclass-ul internațional de dirijat susținut de Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului Internațional George Enescu. Programul, organizat până pe 28 august la Sala Radio, va reuni șase tineri dirijori selectați și Orchestra Română de Tineret.
Publicul va putea asista atât la repetițiile orchestrei, cât și la sesiunile de lucru conduse de Cristian Măcelaru, având ocazia să urmărească modul în care este construită o interpretare muzicală și relația dintre dirijor și ansamblu.
În paralel, în perioada 24-26 august, Universitatea Națională de Muzică din București va găzdui Masterclass-ul internațional de Compoziție, organizat cu participarea Ansamblului Couleurs. Cursanții vor lucra alături de interpreții ansamblului, sub îndrumarea compozitorilor Zygmunt Krauze, Sarah Kirkland Snider și Steven Mackey.
Totodată, între 26 și 28 august, la Sala Mică a Ateneului Român, Cristian Măcelaru va susține un masterclass de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii, dedicat tinerilor instrumentiști selectați în programul educațional al concursului.
După încheierea masterclass-urilor, publicul va putea urmări gratuit etapele preliminare ale competiției. În Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București vor evolua concurenții secțiunilor Violoncel, în perioada 29 august - 3 septembrie, Vioară, între 4 și 9 septembrie, și Pian, între 10 și 15 septembrie.
Organizatorii oferă și acces gratuit la prima parte a semifinalelor găzduite de Ateneul Român. Astfel, pe 5 septembrie va avea loc prima parte a semifinalei secțiunii Violoncel, pe 11 septembrie cea a secțiunii Vioară, iar pe 17 septembrie cea a secțiunii Pian.
În fiecare dintre aceste zile, începând cu ora 10:00, concurenții vor interpreta lucrări compuse de George Enescu.
'Concursul Enescu nu înseamnă doar concerte extraordinare și competiția unora dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii. (...) Numeroși laureați care astăzi concertează pe cele mai prestigioase scene ale lumii au fost văzuți pentru prima dată de publicul bucureștean chiar în etapele preliminare ale competiției. (...) Evenimentele cu acces gratuit completează programul concertelor și al etapelor finale și oferă publicului o perspectivă rară asupra universului muzicii clasice. În locul unei relații convenționale dintre scenă și sală, Concursul Enescu propune o experiență participativă, în care spectatorii devin martorii procesului artistic: asistă la repetiții, urmăresc dialogul dintre profesori și tinerii muzicieni, descoperă modul în care se construiește o interpretare și înțeleg exigența din spatele performanței. Este o invitație adresată nu doar melomanilor, ci tuturor celor care doresc să înțeleagă cum se formează excelența artistică și să descopere, înainte ca acești tineri muzicieni să ajungă pe marile scene ale lumii, artiștii care vor defini viitorul muzicii clasice', se arată, joi, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Concursul Internațional George Enescu se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Organizatorul evenimentului este ARTEXIM. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Concursul Enescu 2026: Ediția aniversară oferă aproape o lună de evenimente gratuite pentru public

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40
Descoperă lumea prin imagini de impact
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerba
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din









