Ediția din acest an a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara va aduce, între 24 și 27 septembrie, concerte, spectacole, gastronomie, un târg meșteșugăresc, întâlniri comunitare și momente de divertisment în mai multe locuri din centrul municipiului.

În premieră, în circuitul evenimentului, ajuns la ediția cu numărul 11, va fi inclusă și Casa Maghiară, construită în anii 1960 și recent renovată.

'Anul acesta, pentru prima dată vom include și Casa Maghiară în Zilele Maghiare, unde sunt programate degustări de vinuri, evenimente pentru tineri, expoziții, concerte de dimensiuni mai mici și zile în care timișorenii vor putea vizita clădirea. Evenimentele se vor desfășura în mai multe zone din centrul orașului. Scena principală va fi amplasată în Piața Operei/Victoriei, în timp ce zona gastronomică va fi amenajată în parcarea Modex și în Piața Libertății', a declarat Kasa Zsolt, directorul executiv al Asociației Bastion - Varbastya, citat într-un comunicat.

Zilele Culturii Maghiare vor debuta cu un spectacol de gală în sala mare a Teatrului Național Timișoara, invitată specială fiind Halasz Judit, actriță și cântăreață în vârstă de 83 de ani, una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică pentru copii din Ungaria. Halasz Judit a jucat în peste 60 de filme, dar și în numeroase spectacole de teatru și producții de televiziune. Albumele sale cu cântece și poezii pentru copii s-au vândut în peste 1,5 milioane de exemplare.

Festivalul a apărut din dorința organizatorilor de a scoate evenimentele comunității maghiare din sălile de spectacole și de a le aduce în centrul orașului, pentru un public mai larg.

'Înainte să ne apucăm de acest festival, am fost la mai multe evenimente de gen din Oradea, Cluj, Brașov, Satu Mare. Noi nu aveam un festival care să iasă în stradă. Aveam evenimente cu programe în sală și, în special, pentru maghiari. Minoritatea maghiară nu s-a prezentat în centrul orașului și în fața celorlalți locuitori sau a turiștilor', explică Kasa Zsolt.

Programul ediției se extinde, în premieră, și în Piața Sfântul Gheorghe, unde vor fi organizate mai multe evenimente. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)