Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia, pe Terasa Belvedere de la Villa Rufolo, sub bagheta noului său dirijor principal, Robert Trevino.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, programul va cuprinde 'Rapsodia română nr. 1, op. 11' de George Enescu și 'Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27' de Serghei Rahmaninov.
'Concertul deschide ambițiosul parcurs artistic al Orchestrei Filarmonicii 'George Enescu' împreună cu Robert Trevino, care își începe oficial în această stagiune mandatul de dirijor principal. Această nouă etapă strategică în evoluția orchestrei își propune dezvoltarea și rafinarea identității ansamblului, îmbogățirea repertoriului și consolidarea poziției sale internaționale prin excelență artistică și proiecte muzicale care îi pun în valoare sunetul și măiestria. Acestea includ prezențe și turnee internaționale, precum și realizarea mai multor înregistrări cu casa de discuri Ondine Records', se arată în comunicat.
Considerat al doilea cel mai vechi festival din Italia, Ravello a ajuns în acest an la cea de-a 74-a ediție, prima fiind organizată în 1953. Situat pe Coasta Amalfitană și cunoscut pentru rafinamentul și eleganța sa, festivalul găzduiește de peste 70 de ani concerte și evenimente culturale, în decoruri spectaculoase. Istoria sa este strâns legată de grădinile Vilei Rufolo: în 1880, Richard Wagner a vizitat aceste grădini și le-a numit 'grădina magică a lui Klingsor', iar această imagine a inspirat consacrarea acestui loc ca important spațiu cultural.
Robert Trevino este și dirijor principal invitat al Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI și dirijează constant multe dintre cele mai importante orchestre ale lumii. În Stagiunea 2025 - 2026, el s-a aflat la pupitrul orchestrelor London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Filarmonica della Scala, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestra della Svizzera Italiana, Atlanta Symphony Orchestra, Bamberger Symphoniker, Sinfonieorchester Basel, Orquesta Sinfonica Nacional de Mexico, Osaka Philharmonic și altele. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerba
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice









