Cetatea Târgu Mureș va găzdui, în perioada 18-20 septembrie, cea de-a IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești, un eveniment de referință dedicat culturii populare, la care și-au anunțat participarea peste 135 de meșteșugari, a informat, vineri, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești.
Ediția din acest an aduce în prim-plan universul ceramicii și al lutului, marcând totodată centenarul nașterii etnografului Kallós Zoltán printr-o serie de programe speciale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești, manifestarea își propune nu doar expunerea patrimoniului tradițional, ci și păstrarea lui vie și transmiterea către noile generații. Organizatorii au pregătit un maraton cultural ce include un portofoliu de 56 de programe desfășurate pe parcursul a trei zile, concepute pentru toate categoriile de vârstă.
'Cultura meșteșugărească populară din Transilvania este unitară, diferitele etnii au învățat mult unele de la altele. Se pot evidenția multe influențe reciproce. Această diversitate este ceea ce dorim să arătăm prin evenimentul nostru', a declarat Kelemen László, președintele Fundației Casa Tradițiilor Ardelenești.
La eveniment vor participa aproximativ 135-140 de meșteșugari și creatori din cel puțin 15 regiuni diferite, printre care Ținutul Secuiesc, Țara Bârsei, Moldova, comunitățile ceangăiești, Câmpia Transilvaniei, Partium și Bihor.
'Publicul va putea descoperi aproape 30 de meșteșuguri tradiționale, de la olărit, țesut și broderie, până la confecționarea taragotului sau prelucrarea iascăi. Dintre participanți, 84 de meșteri își vor prezenta tehnicile prin ateliere demonstrative live', au arătat organizatorii.
Evenimentul se diferențiază de târgurile clasice prin componenta sa educativă și profesională.
'Programele profesionale completează în mod firesc și dau un plus de valoare ediției din acest an', a subliniat Kolozsi Ildikó, președintele Asociației de Etnografie și Artă Populară.
Tema centrală, lutul, va fi explorată interactiv, ocazie cu care vizitatorii vor putea asista și participa direct la modelarea formelor pe roata olarului. În acest demers, un partener-cheie este Muzeul ASTRA din Sibiu, instituție care sprijină evenimentul prin aducerea unora dintre cei mai buni meșteri olari și căhlari.
'Centrele tradiționale dispar, însă meșterii olari recuperează tipologia vaselor și le adaptează unui design contemporan, păstrând tehnicile tradiționale. Fiecare vas de ceramică modelat la roata olarului este o poveste, o continuitate de generații', a subliniat Karla Roșca, specialist în cadrul Muzeului ASTRA.
Cele 56 de programe care se vor derula pe parcursul celor trei zile sunt structurate pe mai multe paliere, combinând componenta practică, cea academică și cea artistică. Sâmbătă și duminică vor fi organizate 27 de ateliere meșteșugărești pentru copii, structurate în opt intervale orare, cu activități multiple desfășurate în paralel.
De asemenea, programul de specialitate include șase prezentări pe teme specifice, alături de două mese rotunde axate pe evaluarea creațiilor și perspectivele educaționale în olărit. În cadrul manifestării vor fi lansate patru volume de specialitate semnate de Péter Alpár și Várallyai Réka, Jókainé Gombosi Beatrix, Nagy Botond și Kiss Gabriella.
Agenda mai include șase concerte și spectacole, printre care producții pentru copii, teatru de păpuși și spectacolul special 'Impróvíziók', iar pe scenă vor urca formații cunoscute precum Heveder, Üsztürü și Góbé.
Vizitatorii vor putea accesa și cinci expoziții, două fiind dedicate memoriei lui Kallós Zoltán: expoziția itinerantă 'Kallós 100' și o colecție fotografică de arhivă.
Acestea vor fi completate de expoziția 'Modelată de mână, ars în foc - Tradițiile ceramicii populare din Transilvania', plus cele semnate de Bagossy Sándor și de membrii Clubului.
Pe tot parcursul weekendului, în spațiul cetății vor fi instalate elemente interactive permanente: un perete tactil tradițional, o carte uriașă de colorat cu povești, un joc de societate gigant, un folkpub, pozne pe picioroange și un carusel.
Un punct de atracție al programului îl reprezintă activitatea colectivă de împâslire, coordonată direct de artiștii textili Nagy Mari și Vidák István, recunoscuți oficial drept Tezaure Umane Vii.
Sărbătoarea Meșteșugurilor Ardelenești este organizată în parteneriat de Federația Asociațiilor Meșteșugărești din Transilvania, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești, Casa Tradițiilor din Budapesta și Uniunea Asociațiilor de Artă Populară din Ungaria. AGERPRES/ (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)
Mureș: Peste 135 de meșteri populari se reunesc la Sărbătoarea Meșteșugurilor Ardelenești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









