Institutul Francez și Goethe-Institut anunță lansarea proiectului 'Adevăruri în mișcare' - film, sunet și media comunitare împotriva dezinformării, o inițiativă de cooperare franco-germană care pune în dialog arta, educația media și participarea civică.
''Adevăruri în mișcare' propune un laborator de gândire critică stimulată prin artă, în care filmul, arta sonoră și radioul comunitar devin instrumente pentru a privi informația din perspective diferite, pentru a pune sub semnul întrebării narațiunile aparent incontestabile și pentru a exersa capacitatea de a asculta, verifica și formula propriile opinii. Proiectul creează spații de întâlnire, dialog și reflecție, în care tineri, artiști, jurnaliști, profesori, cercetători și membri ai comunităților locale pot explora împreună modul în care se formează, circulă și se transformă informația în spațiul public', informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
* Sub umbrela 'Orizont Sonor', Bucureștiul găzduiește două zile dedicate creației sonore, experimentului radiofonic și întâlnirii dintre sunet, imagine și tehnologie.
'Programul reunește artiști internaționali din Franța, Austria și Italia și include performance-uri, teatru radiofonic, muzică electronică, DJ set-uri și întâlniri profesionale. În paralel, un laborator dedicat tinerilor creatori va explora relația dintre sunet, storytelling și noile forme de creație audio', se arată în comunicat.
* În cadrul Festivalului SIMULTAN, în această lună, proiectul se mută la Timișoara, unde va fi creat un radio comunitar temporar, realizat în parteneriat cu Radio România și Radio Timișoara. Acesta va reuni artiști, jurnaliști, cercetători și membri ai comunității locale în jurul unor conversații despre informație, dezinformare, memorie colectivă și participare civică.
* Tot la Timișoara vor fi prezentate rezultatele a două rezidențe internaționale de artă sonoră, realizate de artiștii Mădălina Ciocanu (BORȘ) și Vlad Hodrea.
* De asemenea, în perioada octombrie-decembrie, un program de proiecții dedicat elevilor, găzduit de Cinema Elvire Popesco, va fi urmat de dezbateri cu critici de film și jurnaliști din România, Franța și Germania. Programul va include și ateliere pentru cadre didactice, dedicate educației media și utilizării filmului ca instrument pedagogic pentru stimularea gândirii critice.
Publicul este invitat să afle mai multe despre acest proiect pe site-ul oficial Goethe-Institut România, precum și pe paginile de social media ale organizatorilor și partenerilor.
Proiectul este finanțat de Fondul Cultural Franco-German, creat în 2003 cu ocazia aniversării a 40 de ani de la semnarea Tratatului de la Élysée, și este organizat de Institutul Francez din România și Goethe-Institut din România, împreună cu Festivalul SIMULTAN din Timișoara, în colaborare cu partenerii EUNIC: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh și Institutul Italian de Cultură, precum și cu Fundația Rațiu pentru democrație. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Institutul Francez și Goethe-Institut lansează 'Adevăruri în mișcare' - film, sunet și media comunitare împotriva dezinformării

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









