Compozitoarea Doina Rotaru a primit Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 55-a ediții a evenimentului, care s-a desfășurat luni seara la Opera Națională București.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, Doina Rotaru este una dintre cele mai proeminente și apreciate figuri ale componisticii românești contemporane, recunoscută la nivel internațional pentru originalitatea și profunzimea muzicii sale.
'Cu o carieră de excepție întinsă pe parcursul câtorva decenii, autoarea s-a impus printr-un stil componistic unic, ce îmbină tehnici de avangardă cu arhetipuri de sorginte folclorică. (...) Catalogul său impresionant cuprinde peste 100 de lucrări, de la muzică de cameră, orchestrală și concertantă, până la piese dedicate unor instrumente soliste. Este recunoscută la nivel mondial drept o veritabilă 'maestră a flautului', instrument căruia i-a dedicat numeroase concerte și piese de referință, interpretate pe mari scene din Europa, Asia și America', au transmis organizatorii.
În cadrul Galei Premiilor UCMR pe anul 2025 au mai fost acordate distincții ale Secției de muzică instrumentală și multimedia pentru lucrări simfonice - 'Crash' de Adrian Iorgulescu, pentru lucrări concertante - 'Double Cello Concerto' de Dan Dediu și pentru lucrări camerale - Structural Variations in Domestic Mechanisms. Case Study I - The Hinge de Gabriel Almași.
Secția de muzică vocală i-a premiat pe Petru Stoianov, pentru 'Rex Gloriae', la categoria lucrare corală amplă, pe Adrian Pop, pentru 'Cântec lin', la categoria miniatură corală, și, ex aequo, pe Diana Dembinski, pentru liedul 'Brâncuși', și Cristian Alexandru Petrescu, pentru '7 din cântecele curtezanelor japoneze', la categoria lucrare vocal-instrumentală.
Premiul Subsecției didactice i-a revenit lui Eugen Petre Sandu, pentru volumul 'Și altfel de solfegii'.
Secția de muzică jazz-pop i-a acordat premiul pentru muzică de jazz lui Nicolas Simion, pentru 'Walking on the river side in Cologne', cel pentru muzică instrumentală lui Robert Cozma, pentru 'Herschian Waltz', iar premiul pentru melodie sau grupaj de melodii lui Andrei Tudor, pentru 'Acasă e Crăciunul'. Premiul acordat lui Nicolas Simion are o rezonanță aparte în aceste zile, marcate de dispariția sa la data de 30 august, omagiind activitatea unuia dintre cei mai importanți reprezentanți ai jazzului românesc.
În același context s-au acordat și premiile Secției de muzicologie: pentru sistematică, Mihaelei Nubert Chețan, pentru volumul 'Identități muzicale: studii de etnomuzicologie', pentru istoriografie, academicianului Octavian Lazăr Cosma, pentru 'Filarmonica din București în vizorul cronicii muzicale (3 volume)' și pentru publicistică, lui Carmen Stoianov, pentru volumul 'Portal în sonor: cercetări, restituiri, conexiuni, corespondențe, cronici'.
Premiul Filialei Cluj-Napoca i-a revenit lui Tiberiu Herdlicska, pentru lucrarea 'Lumini și (pen)umbre... imagini deformate'.
Momentele muzicale care au însoțit evenimentul au fost susținute de formația de jazz condusă de pianistul George Natsis, avându-i în componență pe saxofonistul Cristian Soleanu, Silviu Groaza la trompetă, Vlad Săteanu la bas și pe Anthony Gutierrez la tobe. Ultima lor piesă prezentată publicului, cu titlul 'Cântec de leagăn', a fost dedicată memoriei compozitorului Horia Moculescu.
Prin Gala Premiilor sale, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România aduce în prim-plan excelența creației muzicale și a cercetării asupra muzicii, oferind un cadru de recunoaștere pentru opere și demersuri care contribuie la configurarea culturii muzicale contemporane. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Premiile UCMR/Compozitoarea Doina Rotaru - Marele Premiu pentru întreaga activitate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată









