Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', produsă de Arhivele Naționale ale României, cu sprijinul Agenției Naționale de Presă AGERPRES, a ajuns, vineri, la Londra, în cadrul programului Institutului Cultural Român dedicat Open House Festival 2026.
Potrivit unui comunicat al ICR Londra transmis AGERPRES, prezentată în aer liber, pe simezele exterioare ale sediului ICR Londra, din 1 Belgrave Square, expoziția le oferă miilor de vizitatori care descoperă patrimoniul arhitectural și cultural al Londrei prilejul de a întâlni, în spațiul public, una dintre cele mai remarcabile povești românești despre excelență, disciplină și performanță.
Evenimentul marchează 50 de ani de la momentul istoric în care celebra gimnastă română a obținut primul 10 din istoria gimnasticii olimpice - o performanță care avea să schimbe pentru totdeauna acest sport și să transforme, la numai 14 ani, o tânără sportivă într-un veritabil simbol al sportului mondial.
Produsă de Arhivele Naționale ale României și prezentată în limba engleză în colaborare cu Institutul Cultural Român din Londra, expoziția reunește o selecție bogată de fotografii și documente de arhivă care urmăresc parcursul sportiv extraordinar și povestea personală a Nadiei Comăneci.
Materialele prezentate pun în lumină, totodată, locul pe care performanța sa îl ocupă în memoria culturală și în patrimoniul României - de la momentul memorabil de la Montreal până la imaginea durabilă a 'perfecțiunii', devenită inseparabilă de numele său.
Fotografiile, documentele și publicațiile incluse în expoziție provin din patrimoniul Arhivelor Naționale, arhiva foto AGERPRES și colecția personală a istoricului Sorin Mărgărit, oferind o perspectivă documentară asupra parcursului Nadiei Comăneci și contribuind la reconstituirea contextului sportiv, social și cultural în care s-a conturat una dintre cele mai importante performanțe din istoria sportului românesc. Grafica panourilor expoziționale este realizată de arhitecta și cercetătoarea în domeniul patrimoniului arhivistic dr. Alexandra Maria Sas.
Expoziția, care va putea fi vizitată până în primăvara anului 2027, este prezentată în Regatul Unit în parteneriat cu Institutul Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









