Teatrul Masca propune pentru stagiunea 2026 - 2027 două premiere, un repertoriu care continuă direcția artistică de laborator de creație contemporană a ultimilor ani și un proiect unic în Capitală - platforma 'Masca de Cartier', o rețea culturală de proximitate, dezvoltată în Sectorul 6.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, în noua stagiune Masca își propune 'să locuiască mai atent prezentul: pe scenă, în cartier și în relația cu publicul'.
'Între lumi. Fără manual de utilizare' este conceptul curatorial al noii stagiuni. Pornește de la un prezent în care reperele cunoscute își pierd stabilitatea, iar lumea care se conturează încă nu are un vocabular și niște reguli pe care să le înțelegem pe deplin. Stagiunea privește acest spațiu de tranziție prin spectacole și proiecte care vorbesc despre responsabilitate, tehnologie, identitate, comunitate, relații și felul în care ne imaginăm viitorul, precizează organizatorii.
'Cred că aceasta este una dintre mizele teatrului astăzi. Nu aceea de a explica prezentul, ci de a crea condițiile în care îl putem traversa împreună. (...) Teatrul este unul dintre puținele locuri în care viitorul poate fi exersat înainte de a deveni realitate', a declarat Catinca Drăgănescu, manager interimar al Teatrului Masca.
Primele două producții ale noii stagiuni privesc acest prezent din direcții foarte diferite, dar profund complementare.
În octombrie, 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, pornește din Europa anului 1938. Un tânăr fără acte și fără o țară dispusă să îl primească ajunge clandestin la bordul unei nave comerciale daneze. Prezența lui îi obligă pe ceilalți să decidă cât sunt dispuși să riște pentru viața unui necunoscut. Scrisă în 1938-1939, piesa vorbește astăzi despre responsabilitate, obediență, neutralitate și despre momentul în care respectarea regulilor intră în conflict cu responsabilitatea față de celălalt.
În decembrie urmează 'GeTeA VI', de Alex Gorghe, în regia lui Alex Ianăși. Spectacolul intră în universul gamingului pentru a vorbi despre muncă, succes, comunitate și despre granița tot mai greu de trasat dintre viața reală și cea digitală. Procesul de documentare aduce în apropierea spectacolului jucători profesioniști, game testeri, influenceri și dezvoltatori de jocuri, oameni pentru care lumea virtuală este deja parte din viața profesională și socială.
În septembrie se lansează 'Masca de Cartier', un proiect-pilot, prin care teatrul va interveni direct în două școli, într-un liceu și într-o bibliotecă din cartier.
Actorii și facilitatorii Masca vor transforma aceste spații în hub-uri culturale și sufragerii urbane, prin ateliere, întâlniri, joc, storytelling și activități construite în funcție de comunitatea fiecărui loc.
În toamnă va fi produs și primul spectacol de teatru comunitar intergenerațional care va intra în repertoriul unui teatru public din Capitală. Florin Fieroiu semnează regia și coregrafia iar Mihaela Michailov dramaturgia.
Stagiunea 2026 - 2027 continuă, în paralel, programele comunitare Masca Senior, Masca Teen și Masca Junior, proiectele unite sub umbrela Masca Lab: ÎntreDeschis și Școala de competente pentru teatre publice, cofinanțate AFCN, seria de conversații La liber și repertoriul construit în ultimele stagiuni. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
'Între lumi. Fără manual de utilizare' - noul concept curatorial al stagiunii 2026-2027 de la Teatrul Masca

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









