Spectacolul 'Păturica mofturoasă', realizat de Alin Albu și Eduard Onu în cadrul proiectului 'Teatru la firul ierbii', va fi prezentat gratuit preșcolarilor și școlarilor de vârstă mică din nouă școli gimnaziale din mediul rural din județul Sălaj.
Primele reprezentații sunt programate în comunele Gârbou, Someș-Odorhei, Bălan și Românași, spectacolul urmând să ajungă direct în școlile în care învață copiii.
'Ce se întâmplă când o păturică se satură de toate regulile? Fuge de acasă! Păturica mofturoasă nu mai vrea să fie spălată, curățată și îngrijită. Așa că își ia inima în dinți și pornește într-o aventură, hotărâtă să descopere o lume fără reguli. Oare va găsi Păturica libertatea pe care și-o dorește?', se întreabă organizatorii evenimentului teatral.
Spectacolul este produs de Asociația 'Cultură'n Șură', organizație care duce teatrul profesionist în mediul rural din anul 2013. În cei 14 ani de activitate, asociația a prezentat spectacole în peste 100 de sate și comune din 14 județe ale țării, în spații precum gospodării ale localnicilor, curți ale bisericilor de lemn și ale monumentelor de patrimoniu, școli sau cămine culturale.
Peste 20.000 de spectatori de toate vârstele au participat la spectacolele și evenimentele organizate de 'Cultură'n Șură', iar mii de copii au luat parte la ateliere de teatru.
Inițiatorul proiectului este regizorul Victor Olăhuț.
În paralel cu reprezentațiile pentru copii, psihologul Patricia Chereji va susține, în cele nouă școli partenere, ateliere de informare pe tema bullying-ului.
Proiectul 'Teatru la firul ierbii', derulat în perioada mai-octombrie 2026, include spectacole pentru copii și adulți, sesiuni de dialog cu artiștii, un concert susținut de Ada Milea, ateliere de teatru și conferințe pentru cadre didactice dedicate prevenirii bullying-ului în mediul școlar.
Reprezentanții 'Cultură'n Șură' consideră că aducerea teatrului în sate reprezintă nu doar o formă de descentralizare a actului cultural, ci și un prilej pentru comunități de a participa activ la viața culturală, teatrul devenind un context pentru întâlnire, dialog și apropiere între oameni.
În acest an, pe lângă spectacolele destinate publicului matur, desfășurate în curțile unor biserici de lemn din județul Sălaj, organizatorii au pregătit și evenimente dedicate copiilor, care vor avea loc chiar în incinta școlilor.
'Teatru la firul ierbii' este un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sălaj: 'Păturica mofturoasă' merge la școală, într-un proiect de teatru pentru copiii din mediul rural

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









