Sistemul educațional din România eșuează în a atrage noi cititori pe piața de carte, transformând lectura într-un lux, în timp ce instrumentele bazate pe Inteligență Artificială folosesc ilegal operele scriitorilor și facilitează manipularea informațională, a declarat, joi, la Târgu Mureș, directorul Asociației Editorilor din România (AER), Mihai Mitrică.
Potrivit directorului AER, principala cauză a scăderii numărului de cititori nu este una de natură financiară, ci ar ține direct de carențele din sistemul de învățământ, care lasă tinerii vulnerabili în fața știrilor false.
'În primul rând, lectura devine un lux din cauză că se împuținează publicul și publicul se împuținează nu atât din motive economice, deși ele sunt importante, cât din lipsa performanței din domeniul educațional. Pentru că în orice piață de carte normală, sistemul educațional este cel care trimite către piața de carte public în fiecare an, prin absolvenții diverselor cicluri gimnazial, liceal sau studii superioare. În România însă, după cum ne spun toate măsurătorile imparțiale, anume cele făcute de Organizația Economică pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD n.r.), avem o mare problemă cu capacitatea copiilor de 15 ani, tinerilor de 15 ani de a înțelege cuvintele tipărite puse sub formă de text într-o carte. Adică nu au această minimă deprindere din școală de a citi și a înțelege ce citesc, ceea ce face să pornească în viață cu un mare handicap și să fie pradă aproape sigură cei mai mulți dintre ei pentru manipulările care, vedem deja, domină peisajul informațional. Sunt, cred, mai multe știri false decât știrile reale pe care le putem citi', a declarat Mihai Mitrică, în cadrul Salonului de Carte Bookfest de la Târgu Mureș.
În ceea ce privește ascensiunea noilor tehnologii, directorul AER a adoptat o poziție critică la adresa modelelor de limbaj de mari dimensiuni (LLM), acuzându-le de furt de proprietate intelectuală și de amplificarea dezinformării în mediul online.
'Inteligența Artificială este în primul rând un hoț, pentru că aceste motoare automatizate de compilare a informației au la bază cărți ale autorilor umani care au fost scanate fără drept și sunt folosite fără drept pentru alimentarea acestor limbaje de mari dimensiuni, large language models, pe care acum toată lumea le vede ca marile succese ale viitorului. E adevărat, pot fi niște instrumente utile, deci de multe ori pot fi instrumente utile. Însă tot cu ajutorul lor sunt create și foarte multe dintre intoxicările care circulă pe rețelele sociale și care nu fac decât să abată atenția normală a oamenilor de la ceea ce ar trebui să-i preocupe cu adevărat, și anume temele majore. Uitați-vă că trăim niște vremuri foarte periculoase, în care în fiecare zi se întâmplă un lucru nou, din ce în ce mai grav față de ceea ce ne așteptam noi că trebuie să fie cursul normal al lucrurilor', a mai spus reprezentantul editorilor.
Mihai Mitrică crede că lipsa unei gândiri critice, dezvoltate prin lectură, îi expune pe cetățeni unor riscuri majore, atât pe plan personal, cât și la nivel societal.
'Și oamenii care nu sunt pregătiți să facă față cu o gândire critică a acestor noi situații cad foarte ușor pradă manipulatorilor și șarlatanilor de tot felul și pot pierde inclusiv propriii bani, dar mai ales pot pierde viitorul țării pe care o locuiesc', a mai avertizat directorul AER. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Mihai Mitrică (Asociația Editorilor din România): Lectura devine un lux din cauza eșecului educațional

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









