Expoziția 'De gardă. Colecția Dr. Sorin Costina', o selecție de opere din cea mai importantă colecție particulară de artă românească din perioada 1970-1990, va fi prezentată publicului la Muzeul Național de Artă al României și la Muzeul Colecțiilor de Artă.
Reunind 200 dintre cele mai semnificative lucrări din colecția medicului Sorin Costina, din cele circa 1.000 de tablouri, desene, sculpturi și piese de ceramică, dubla expoziție de la MNAR prezintă publicului 'canonul' artei românești de după anii 1960, informează MNAR, într-un comunicat postat pe Facebook.
Constituită la Brad, județul Hunedoara, dar cu artiști de marcă din București și din întreaga țară, Colecția Dr. Sorin Costina reflectă o anumită parte a scenei artei românești din timpul regimului comunist, și anume acea ierarhie artistică cunoscută tuturor în epocă - dar neformulată ca atare de nimeni -, mereu prezentă în fundalul lumii culturale, dominată de arta oficială, pe care dr. Sorin Costina a ocolit-o mereu, precizează MNAR.
Din expoziție fac parte nume-cheie ale culturii vizuale românești postbelice, cu piese excepționale: Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Silvia Radu, Vasile Gorduz, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Ioana Bătrânu, Paul Neagu, Florin Niculiu, Georgeta Năpăruș, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu și mulți alții, ce fac dovada istoriei aparte a culturii și societății românești din a doua jumătate a secolului XX.
Expoziția prilejuiește astfel nu doar o trecere în revistă a acestui canon, ci și o cercetare lucidă, critică, a credințelor, a aspirațiilor, dar și a practicilor, a clișeelor și a hibridizărilor stilistice și ideologice care au marcat arta românească în perioada cea mai nevralgică a comunismului, arată sursa citată.
'Corpusul colecției Costina este împărțit într-o secțiune dedicată preponderent experimentului, studiului, laboratorului și cercetării artistice de tip neo-avangardist (în sălile Kretzulescu ale MNAR) și într-o frescă amplă a măiestriei plastice cu care artiștii vremii s-au refugiat în spiritualitate, estetism, emoție și (auto)ironie (în sălile Muzeului Colecțiilor de Artă), pentru a face față unui regim care denatura frumosul și îngrădea exprimarea, libertatea, credința', a afirmat directorul general al MNAR, Erwin Kessler, citat în comunicat.
Gândită ca o dublă expoziție în două clădiri diferite ale MNAR, și la Muzeul Colecțiilor de Artă, expoziția este coordonată de Alina Petrescu, șef secție Artă Românească Modernă, și de Liliana Chiriac, șef secție Muzeul Colecțiilor de Artă, și este curatoriată de Erwin Kessler.
Expoziția este deschisă conform programului MNAR astfel:
* 30 septembrie - 22 noiembrie - Sălile Kretzulescu, miercuri, joi, vineri, între orele 10:00-18:00, sâmbătă-duminică - 11:00-19:00.
* 2 octombrie - 16 februarie 2027 - Muzeul Colecțiilor de Artă, corpul B: luni, marți, vineri - 10:00-18:00, sâmbătă-duminică - 11:00-19:00.
Accesul la expoziție se face prin achiziționarea unui bilet în valoare de 32 lei, valabil în ambele locații. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Selecție dintr-o importantă colecție particulară de artă românească - prezentată la Muzeul Național de Artă și la Muzeul Colecțiilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









