Cazinoul din Constanța este finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania, au informat, miercuri, reprezentanții instituției de cultură.
Potrivit unui comunicat de presă, Muzeul Cazinoului din Constanța a ajuns în finala European Museum Academy Awards 2026, instituție europeană dedicată dezvoltării și promovării cercetării, inovației și bunelor practici în domeniul muzeologiei, care a avut loc în data de 26 septembrie, la MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante, în Spania.
'Pentru Constanța, prezența în finala DASA Award 2026 reprezintă o recunoaștere internațională a proiectului muzeal al Cazinoului și a felului în care patrimoniul construit poate deveni punct de plecare pentru o experiență muzeală contemporană, accesibilă și orientată către public', a declarat directorul general al Cazinoului din Constanța, Anamaria Mișa.
Proiectul muzeal al Cazinoului din Constanța a fost selectat printre cei cinci finaliști ai DASA Award 2026, una dintre principalele distincții europene dedicate educației, accesibilității și noilor forme de relație dintre muzee și public, alături de: ZOOM Children's Museum, Viena, Austria, Ocean Museum Germany, Stralsund, Germania, The Home of the Human Safety Net, Veneția, Italia, The Walery Rzewuski Museum of History of Photography in Krakaw (MuFo), Polonia, care a și câștigat Premiul DASA 2026.
'Selecția Muzeului Cazinoului din Constanța în finala DASA Award 2026 plasează proiectul muzeal dezvoltat în interiorul monumentului Art Nouveau într-un context european dedicat inovației muzeale și relației dintre patrimoniu și public', se mai spune în comunicat.
Muzeul a fost deschis în 2025, în urma restaurării Cazinoului din Constanța, și propune, în 1.100 de metri pătrați, o experiență în care clădirea însăși devine parte esențială a expoziției. Conceptul curatorial, scenografia și elementele multimedia sunt integrate într-un parcurs dedicat istoriei și memoriei Cazinoului și orașului Constanța. AGERPRES / (AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Constanța: Cazinoul, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026 din Spania

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









