A șasea ediție a Zilelor Industriei Filmului Românesc, eveniment dedicat tuturor celor implicați în cinematografia autohtonă, de la cineaști multipremiați la debutanți, de la autorități locale și centrale până la ambasadorii unor țări cu tradiție în coproducția de filme cu România, va avea loc pe 1 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema Muzeul Țăranului din București.
Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, tema centrală a ediției din acest an este reprezentată de festivalurile de film din România și rolul lor în relația dintre cinematografie, industrie și public, într-un moment în care sectorul cinematografic se află într-o continuă transformare.
'Evenimentul Zilele Industriei Filmului Românesc își îndeplinește obiectivul principal: facilitarea dialogului și colaborării între profesioniștii din industria cinematografică. În cadrul edițiilor anterioare au fost create conexiuni și parteneriate care au generat proiecte cinematografice concrete, cel mai vizibil exemplu fiind lungmetrajul 'Pericol'. Continuăm cu încredere această inițiativă, convinși că succesul obținut până acum reprezintă doar începutul', declară Camelia Popa, inițiator al proiectului.
Cea de-a șasea ediție a ZIFR propune o serie de discuții dedicate unor teme actuale pentru industria cinematografică, de la schimbările din zona festivalurilor și relația acestora cu publicul, până la dezvoltarea scenariilor pentru circuitul festivalier și impactul tehnologiei asupra organizării evenimentelor cinematografice.
Printre invitați se numără Oana Bujgoi și Cristian Hordilă, reprezentanți ai Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), Ioana Radu, coordonator Les Films de Cannes A Bucarest și American Independent Film Festival, și Balint Zagoni, producător, director al Filmtettfeszt, Zilele Filmului Maghiar.
Invitatul internațional al ediției este Mary Kate O'Flanagan, scenaristă, story editor și consultant de scenarii din Irlanda, una dintre specialistele europene în storytelling pentru film și televiziune.
În cadrul prezentării 'Writing a Film for the Festival Circuit', Mary Kate O'Flanagan va vorbi despre dezvoltarea unui proiect cinematografic destinat festivalurilor, diferențele dintre publicul festivalier și cel mainstream, particularitățile diferitelor festivaluri și modul în care cineaștii își pot adapta proiectele, bugetele și așteptările în funcție de circuitul festivalier.
Participanții la ZIFR vor avea șansa de a câștiga două invitații la Masterclass-ul de storytelling & one-woman show susținut de Mary Kate O'Flanagan în 2 și 3 octombrie, la Takeovers Studios, București.
Programul ZIFR #6 include, de asemenea, o sesiune Film News, dedicată unor informații și teme de actualitate din industrie, o prezentare privind Agenda DACIN SARA 2026-2027, precum și discuții despre rolul tehnologiei în organizarea festivalurilor internaționale de film.
Evenimentul este coordonat de Adriana Bumbeș, în calitate de producător, și Bogdan Botescu, în calitate de producător delegat.
'Cred că industria filmului românesc are nevoie, poate mai mult ca oricând, de dialog real și de colaborare. ZIFR s-a născut tocmai din această nevoie: de a aduce la aceeași masă oamenii care fac film, dincolo de proiecte, generații sau bresle. La ediția a șasea vrem să continuăm să construim această comunitate și să transformăm întâlnirea dintre noi în idei, colaborări și, sperăm, în filme noi. Pentru că, până la urmă, filmele se fac împreună', transmite Adriana Bumbeș.
Evenimentul va fi prezentat de Geo Doba, scenaristă și regizoare.
Zilele Industriei de Film Românesc este un eveniment bianual dedicat celor implicați în cinematografia autohtonă, de la cineaști și producători la reprezentanți ai instituțiilor publice, festivalurilor, ambasadelor și organizațiilor culturale. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Zilele Industriei Filmului Românesc #6, pe 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului din Capitală

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu
Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu. Intitulat 'Opera d
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în









