Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești.
Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei, a declarat, pentru AGERPRES, că lucrarea marelui artist va fi expusă, în perioada 9 - 30 octombrie, la Muzeul Mitropolitan.
Vernisajul expoziției va fi vineri, 9 octombrie, la ora 17:00.
Aceeași sursă menționează că lucrarea Rugăciunea de Constantin Brâncuși este prezentată publicului ieșean în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României.
''Rugăciunea' nu este o icoană și nici un obiect de cult, dar poate deveni pentru privitor o chemare la reculegere. Trupul îngenuncheat vorbește despre durere, iubire, smerenie și nădejde. În fața acestei opere, pelerinul poate recunoaște ceva din propriul său drum: osteneala călătoriei, povara purtată în taină, dorul după cei dragi și așteptarea ajutorului lui Dumnezeu. Expusă în apropierea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care și-a prefăcut întreaga viață în rugăciune și dăruire, sculptura lui Brâncuși dobândește o rezonanță aparte. Ea ne amintește că rugăciunea începe uneori acolo unde cuvintele se sfârșesc și ne îndeamnă să trecem de la privire la reculegere, de la frumusețea formei la frumusețea inimii. Vizitarea expoziției de la Muzeul Mitropolitan poate deveni astfel o prelungire a pelerinajului: un răgaz de liniște în care contemplarea artei ne conduce spre adâncul propriei ființe și ne deschide sufletul către Dumnezeu', a declarat Lucian Apopei.
Sculptura s-a născut dintr-o poveste de iubire și durere petrecută la începutul secolului al XX-lea. După moartea prematură a soțului, Eliza Stănescu i-a încredințat lui Constantin Brâncuși realizarea unui monument funerar. Artistul a imaginat o femeie îngenuncheată, copleșită de suferință, dar adunată într-o tăcere care se deschide spre rugăciune. Realizată în anii 1097-1908, lucrarea marchează un moment important în desprinderea lui Brâncuși de reprezentarea clasică și în căutarea esenței lucrurilor. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un p
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înain
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Statele Unite au lansat un atac cu drone împotriva portului Bandar Abbas din sudul Iranului, a anunțat luni armata americană, relatează AFP. Trei drone marine Corsair au lovit duminică 'o instalație de întreținere a submarinelor și navel Președintele american Donald Trump a anunț








