Musicalul ''Jesus Christ Superstar'' revine pe West End din Londra cu o producție care amintește de originile acestei opere rock, a afirmat compozitorul Andrew Lloyd Webber, potrivit Reuters.
Compusă de Lloyd Webber pe un libret de Tim Rice, opera rock ''Jesus Christ Superstar'' a fost lansată ca album în 1970. Spectacolul a avut premiera pe Broadway în anul următor și a fost transferat în West End, Londra, în 1972, unde a fost jucat timp de opt ani.
Cea mai nouă punere în scenă îl are drept cap de afiș pe Sam Ryder, care îl interpretează pe Isus, rol care reprezintă debutul artistului pe West End. Piesa are în distribuție circa 30 de artiști și o orchestră live formată din 19 instrumentiști.
''Inițial a fost un album de foarte mare succes, iar una dintre consecințe a fost că, tocmai pentru că albumul a avut atât de mare succes, a fost întotdeauna la cel mai înalt nivel când este sub formă de concert, pentru că nu am avut ocazia să lucrez asupra lui special pentru teatru, căci nu reușeam să convingem pe nimeni să-l monteze în teatru'', a spus Lloyd Webber, prezent pe covorul roșu al premierei oficiale, care a avut loc marți, la London Palladium.
''Ceea ce este grozav la această producție este că ai o trupă în prim-plan și seamănă mult mai mult cu un concert rock extrem de teatral decât cu un spectacol de teatru'', a spus Lloyd Webber, de 78 de ani. ''Mereu am vrut ca trupa să fie implicată, să fie pe scenă și cred că de asta funcționează așa de bine''.
Spectacolul prezintă ultimele zile din viața lui Isus văzute prin ochii lui Iuda și include momente muzicale cum ar fi ''I Don't Know How to Love Him'', ''Superstar'' și ''Gethsemane''.
Sam Ryder, concurent la Eurovision 2022, are ocazia să-și etaleze abilitățile și este ''probabil cel mai bun vocalist pe care l-am avut vreodată în rolul lui Isus'', a spus Lloyd Webber.
Rolul regelui Irod este interpretat, prin rotație, de mai mulți actori, printre care Boy George, Jesse Tyler Ferguson, Matt Bomer și Richard Armitage.
''Este o idee foarte bună pentru că joci doar pentru o săptămână'', a spus actorul Omid Djalili, care va interpreta acest rol în perioada 14-19 decembrie. ''Când joci mai mult timp, două-trei luni, încetinești. Avem doar opt spectacole de jucat. O să dăm tot ce aveam mai bun în fiecare spectacol.''
''Jesus Christ Superstar'' se joacă la London Palladium până pe 5 septembrie după care se va muta la Theatre Royal Drury Lane, unde se va juca în perioada 16 octombrie-9 ianuarie. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Musicalul rock ''Jesus Christ Superstar'' revine pe West End din Londra

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









