Orașul antic Tyr din sudul Libanului, lovit de bombardamentele israeliene în ultimele luni, a fost inclus marți pe lista UNESCO a patrimoniului mondial în pericol, a anunțat organizația ONU pe rețeaua X, relatează miercuri AFP.
'Orașul a fost afectat direct și a suferit daune. Mai mult, starea sa de conservare provoacă o îngrijorare crescândă, mai ales având în vedere posibilitatea unor noi lovituri', a afirmat UNESCO, care organizează în prezent cea de-a 48-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial la Busan, în Coreea de Sud.
'Se consideră că nu mai sunt îndeplinite condițiile optime pentru a asigura conservarea și protejarea valorii universale excepționale a sitului', a adăugat organizația ONU, care precizează că solicitarea de includere a orașului Tyr pe lista patrimoniului mondial în pericol a venit din partea statului libanez.
Situat în zona de coastă din sudul Libanului, la circa 20 de kilometri de granița cu Israelul, Tyr este unul dintre cele mai vechi orașe din zona mediteraneană. Locuitorii săi au fugit în masă după ce armata israeliană a lansat apeluri de evacuare.
Orașul a fost ținta unei campanii de atacuri israeliene de la începutul războiului cu Hezbollahul pro-iranian, pe 2 martie.
În oraș se află două situri protejate înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO, inclusiv vestigii ale Imperiului Roman, un arc de triumf și un hipodrom care datează din secolul al II-lea.
Unul dintre aceste situri a fost lovit direct în iunie de un atac israelian.
Ministrul libanez al culturii, Ghassan Salame, a acuzat Israelul că nu respectă Convenția de la Haga, care obligă la protejarea patrimoniului cultural în caz de conflict armat, nici 'Scutul Albastru', o emblemă simbolică instituită de un comitet legat de UNESCO pentru a proteja Tyr.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)
Liban: Orașul antic Tyr, inclus pe lista UNESCO a patrimoniului mondial în pericol

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









